Antrenorul Marius Lup, soţia şi fiica sa cea mare, în vârstă de 15 ani, au ajuns, ieri, la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, transferaţi de la spitalul din Focşani, unde au fost internaţi imediat după teribilul accident rutier căruia i-au căzut victime. La Suceava, cei trei au fost internaţi în secţia Chirurgie. Fiica cea mică a familiei Lup, în vârstă de 7 ani, a fost transferată încă de marţi aici. Potrivit medicilor, cei patru membri ai familiei Lup care au supravieţuit accidentului petrecut în noaptea de luni spre marţi sunt în stare stabilă, deşi au leziuni grave, care necesită în continuare supraveghere medicală.
Accidentul căruia i-a căzut victimă familia Lup s-a produs pe E 85, în localitatea Goleşti, judeţul Vrancea, în jurul orei 2.00 din noapte, în timp ce familia de suceveni mergea în vacanţă, pe litoralul Mării Negre.
La volanul unui Opel Corsa se afla Marius Lup, profesor la Liceul cu Program Sportiv Suceava şi antrenor cu portarii de fotbal, inclusiv la echipa de Liga a II-a Foresta, iar în maşină se mai aflau soţia sa, cele două fiice, una de 7 şi una de 15 ani, şi mezinul familiei, în vârstă de 4 ani.
Pe o porţiune de drum în linie dreaptă, şoferul ar fi adormit la volan. Opelul s-a lovit extrem de violent de un cap de pod, luând foc. Deşi a suferit leziuni interne grave, Marius Lup a fost singurul rămas conştient şi a reuşit să-i scoată din maşina care ardea pe toţi membrii familiei sale. Ulterior, maşina a ars în totalitate.
Din păcate, băiatul de 4 ani a ajuns la spitalul din Vrancea în stop cardio-respirator, fiind declarat decedat.