Ediţia 2017 a Programului „Zilele Municipiului Fălticeni” include pentru al patrulea an consecutiv premierea elevilor olimpici, a sportivilor cu rezultate deosebite în competiţiile naţionale şi internaţionale şi a profesorilor, respectiv antrenorilor care i-au pregătit pentru a obţine aceste rezultate. Lista cu elevii, sportivii şi cadrele didactice care urmează a fi premiaţi în ziua de 19 iulie, înainte de concertul Loredanei şi al trupei Agurida, a fost întocmită în baza tabelelor primite de la unităţile de învăţământ şi a fost aprobată de Consiliul Local în şedinţa de miercuri, 13 iulie. Listele cu cei aproape 300 de elevi care au obţinut premii la olimpiadele şcolare organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, faza judeţeană, naţională şi internaţională, şi listele cu cei aproape 100 de profesori îndrumători au fost întocmite conform Regulamentului de premiere a elevilor din învăţământul preuniversitar fălticenean, care au obţinut premii şi menţiuni la Olimpiade Internaţionale, Olimpiade Naţionale, Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar şi Campionate Naţionale Sportive Şcolare, precum şi a profesorilor care i-au pregătit pentru obţinerea acestor performanţe, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local 63/2015. Corectitudinea întocmirii este asumată sub semnătură de directorii celor 4 şcoli gimnaziale, 3 licee şi al Clubului Sportiv Şcolar „Nicu Gane”.
În anul şcolar 2016-2017 au obţinut rezultate foarte bune la olimpiadele şcolare foarte mulţi elevi, motiv pentru care este necesară suplimentarea sumei iniţiale necesare pentru premierea elevilor, de 60.000 de lei, cu încă 16.700 lei.
„Este o modalitate de recunoaştere a valorilor, de recompensare şi de motivare. În acelaşi timp trebuie să recunoaştem şi să recompensăm munca profesorilor sau a antrenorilor care pregătesc aceşti elevi şi să motivăm interesul lor pentru atingerea unor performanţe notabile. Premiem numai participanţii la olimpiade şcolare. Suma propusă pentru premierea elevilor olimpici este de 76.700 lei, din care 60.000 lei au fost aprobaţi de la bugetul local, iar diferenţa provine din sponsorizări. Cel mai mic premiu este de 200 de lei, sumă care răsplăteşte premii la faza judeţeană, locul I la faza naţională a olimpiadelor şcolare fiind recompensat cu 600 lei”, a precizat primarul Cătălin Coman.