Traseul rutei ocolitoare nr. 2 a municipiului Suceava, pe varianta sud-est, care pleacă spre Bosanci, prin Ipoteşti – Tişăuţi – Salcea, este contestat de localnici din Ipoteşti, pe motiv că le sunt afectate proprietăţile. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că această şosea de centură face parte din Planul de Mobilitate Urbană al oraşului, care urmează să fie aprobat astăzi, în şedinţă extraordinară a Consiliului Local, în strategia de dezvoltare a Sucevei. Lungu a subliniat că noua rută ocolitoare ”are slabe şanse de finanţare”, dar pentru oraş este necesară. De asemenea, el a precizat că în anul 2008, când a fost stabilit traseul, între primăriile Suceava, Ipoteşti şi Salcea a fost încheiat un acord şi că la acea vreme nu existau locuinţe în zonă. ”Când va fi făcut proiectul tehnic, se poate găsi o soluţie de ocolire a proprietăţilor. Această rută ocolitoare este necesară şi nu renunţăm la ea”, a afirmat primarul de Suceava.
De cealaltă parte, unul dintre proprietari, Cezar Grozavu, ne-a declarat că traseul aprobat prin hotărârea de Consiliu Local nr. 80 din 21 aprilie 2008 nu mai are legătură cu cel de acum. ”Ei vin acum prin căminul de bătrâni al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pe la şcoala şi grădiniţa pentru a căror construcţie Primăria Suceava a dat aprobare, pe sub linia de înaltă tensiune, pe la groapa de gunoi, unde terenul este instabil, pe lângă proprietăţile oamenilor. Acest plan de mobilitate trebuie să fie făcut participativ, trebuia să fie supus dezbaterii publice. În Planul Urbanistic General este o hartă care arată pe unde trece această rută ocolitoare. Nu cred că este cel mai bun amplasament”, a spus Cezar Grozavu, care a mai precizat că va fi prezent astăzi la şedinţa deliberativului local pentru a susţine şi argumenta cele prezentate în memoriul transmis Primăriei Suceava.
Ruta ocolitoare nr. 2 sud-est a municipiului Suceava are o lungime de aproximativ 12 km, este prevăzută cu două benzi şi are un cost estimat în anul 2009 de 38 de milioane de euro.