Minele Crucea şi Botuşana rămân, de astăzi, fără alimentare cu energie electrică dacă furnizorul SC Nova Power & Gas din Cluj-Napoca pune în practică notificarea transmisă Sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului SA, cum că de astăzi sistează curentul electric la cele două mine, din cauza datoriilor acumulate.
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a informat, ieri, Ministerul Energiei, despre această situaţie care ar avea drept consecinţe oprirea evacuării şi pompării apei de mină şi neasigurarea aerajului în subteran, activităţi care trebuie realizate permanent, în lipsa lor exploatarea neputând avea loc. “Această stare induce riscuri suplimentare în planul asigurării stabilităţii abatajelor, care se pot surpa ca urmare a infiltrării apei, dar şi în privinţa microclimatului interior, care se degradează prin acumularea de monoxid de carbon”, a precizat prefectul Adomnicăi, în informarea transmisă Ministerului Energiei.
Lipsa resurselor financiare împiedică şi asigurarea lemnului necesar armăturilor de susţinere a galeriilor din cele două mine, fiind deja semnalat riscul unor accidente de muncă, iar activitatea extractivă se desfăşoară cu dificultate deoarece nu se pot executa explozii în subteran.
Prefectul Sucevei a mai semnalat Ministerului Energiei faptul că la gura minei Crucea “s-au acumulat halde de minereu de uraniu neprotejat la intemperii”, existând “riscul contaminării cu radon a zonelor adiacente”, în condiţii de precipitaţii abundente şi vânt.
Conform unui comunicat de presă remis de prefect, datoriile acumulate de sucursală, pe semestrul I, la plata energiei electrice se cifrează la 350.000 de lei, iar restanţele acumulate pentru lemnul de mină, pe primul semestru al acestui an, sunt de 120.000 de lei.