Un autoturism a fost înregistrat de o autospecială radar a Poliţiei Rutiere cu viteza de 222 de kilometri la oră pe sectorul de drum dintre Marginea şi Rădăuţi. Într-o fotografie de pe ecranul radarului se poate observa că maşina a fost înregistrată luni seară, la ora 20.25, pe un sector de drum limitat la 70 de kilometri la oră.
Şoferul vitezoman a depăşit orice record înregistrat vreodată de radare în judeţul Suceava, cel puţin din cele care au fost date publicităţii.
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a confirmat veridicitatea cazului, doar că şoferul nu a putut fi oprit pentru a fi sancţionat. Totuşi, cum există imagini cu maşina, proprietarul urmează a fi identificat în scurt timp. Acesta va trebui să comunice persoana care se afla la volan, pentru a putea fi aplicată amenda şi măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru 90 de zile.
Faptul că poliţiştii rutieri nu au putut să oprească maşina este de înţeles având în vedere că aceştia acţionau cu autospeciala Logan MCV, iar în zonă era un singur echipaj.
20 de şoferi lăsaţi pietoni în două zile
Recordul de viteză a fost înregistrat în cadrul unei acţiuni de control în trafic cu efective sporite de poliţie efectuat în perioada 9-10 iulie. În cadrul acţiunii au fost folosite toate autospecialele cu radar din dotarea poliţiei judeţene.
„În cadrul acţiunii au fost aplicate 421 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea – 264 - pentru depăşirea regimului legal de viteză”, a declarat comisarul Ionuţ Epureanu.
În cele două zile poliţiştii au ridicat şi 20 de permise de conducere, din care 15 pentru depăşirea limitei de viteză cu mai mult de 50 de km/h peste limita admisă pe respectiva porţiune de drum.
Aceste rezultate ale acţiunii, care indică multă inconştienţă, vin după două accidente mortale pe fond de viteză excesivă, care au avut loc în weekendul recent încheiat.
oferi vitezomani pe şoselele din judeţ
Precedentul record de viteză din Suceava a fost înregistrat în luna ianuarie a acestui an, când autospeciala cu radar care acţiona pe E 85, pe raza comunei Dărmăneşti, a înregistrat un Mercedes C Class care rula cu 190 de km/h. Până să fie tras pe dreapta, bărbatul de la volan a mai făcut şi o depăşire în zona cu linie continuă. Pentru abaterile grave, tânărul de 26 de ani depistat la volan a încasat o amendă de 1.750 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile, a relatat Monitorul de Suceava la acea vreme.
În evidenţele Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava se mai găsesc şoferi vitezomani, însă toţi departe de cazul de luni seară.
În 2007, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe DN 2, la ieşirea din Suceava spre Iaşi, un radar al poliţiei a înregistrat viteza de 158 de kilometri la oră, atinsă de un şofer din Bacău, pe raza localităţii Drăguşeni.
În martie 2006, tot pe DN 2, pe raza localităţii Roşiori, un şofer se deplasa cu 170 de kilometri la oră.
Mai recent, în 2012, maşina cu radar neinscripţionată a prins doi şoferi care aveau peste 180 de kilometri de oră. Pe DN 2, la Româneşti, a fost înregistrat un şofer cu 186 de kilometri la oră şi altul cu 182 km/h.
Cazurile de şoferi prinşi circulând cu viteze mai „mici”, în jur de 140-150 de km/h, au fost mult mai frecvente.
Poliţiştii mai au şi alte exemple de şoferi care au atins astfel de recorduri negative, însă acestea nu au fost date publicităţii din varii motive.