Pescari suceveni în Norvegia, în Marea Nordului

Să vă spun o poveste pescărească? Mai bine adevărul gol-goluţ, unul foarte interesant despre o experienţă inedită legată de pescuitul în Norvegia, în apele Mării Nordului.

Ideea a răsărit acum vreo două luni, fără ca nimeni din grupul de şapte care s-a deplasat spre Norvegia să aibă o idee despre pescuitul într-un asemenea mediu, în afara unor comentarii şi opinii de pe internet. Bune şi alea până la urmă, în lipsă de altceva.

După un drum fără probleme şi o traversare cu feribotul din Danemarca în Norvegia, şi alţi 70 de km pe drum, am ajuns la destinaţie, un loc foarte liniştit în această perioadă a anului. La Hausvik, în apropiere de Lyngdal, ne-am luat în „proprietate” pentru o perioadă de şapte zile apartamentul care avea să devină baza de plecare spre capturile de peşte mult visate. Şi ca orice pescar care se respectă, captura trebuia să fie musai de câteva sute de kilograme. De persoană.

Iar pentru a putea ieşi pe mare era nevoie şi de o barcă, pe care cei care administrează pensiunea unde ne-am cazat ne-au pus-o la dispoziţie fără nici un fel de pretenţie materială, singurul nostru cost fiind cel legat de alimentarea cu benzină.

La pescuit pe valuri mari şi ploaie

Şi cum prima zi a fost de acomodare, pescarii serioşi s-au trezit a doua zi cu noaptea în cap, au pregătit sculele şi au purces la drum. Ca un ageamiu în ale pescuitului i-am însoţit şi eu şi m-am pricopsit cu un băţ cu care trebuia să scot la mal măcar un rechin, dacă nu o balenă.

Deşi avertizaţi de administratorul pensiunii că vremea nu este tocmai prielnică pentru ieşirea în apele Mării Nordului, bucovinenii temerari şi-au spus că nimeni şi nimic nu-i poate opri.

Nici nu a pornit bine motorul bărcii, că afară a început ploaia, iar micile valuri din locul unde erau parcate bărcile au devenit tot mai mari şi mai agitate cu fiecare metru în care ieşeam din fiord spre Marea Nordului. După un duş sărat şi mai multe încercări am găsit un loc ceva mai liniştit de unde s-a putut arunca la peşte.

Şi cum îi stă bine pescarului, primul peşte a fost aruncat înapoi în mare. Dar se pare că nu acesta era secretul succesului. După câteva ore bune de luptă cu valurile s-a sunat retragerea, una deloc glorioasă. Mai exact, s-a mers la mal ca Napoleon după Waterloo. Şase peşti la şapte pescari, bine, patru serioşi şi alţi trei de conjunctură. Vorba „divertişilor” după primele alegeri libere de după 1990, când liderul ţărănist Ioan Raţiu a obţinut un scor catastrofal: „2% merit eu?”.

Preikestolen

Cu moralul puţin zdruncinat, dar cu mari speranţe pentru viitor, partidele de pescuit au continuat cu o pauză. Iar cauza a fost tot vântul, care părea să nu mai slăbească în intensitate şi care sufla cu 9 m/s. Aşa că pauza a fost fructificată cu un drum la Preikestolen, celebra platformă de stâncă tăiată vertical la 604 metri deasupra fiordului Lysefjord. A fost un drum de câteva sute de kilometri de la locul de campare, dar a meritat din plin şi îl recomand oricui. Iar pentru a ajunge pe platforma care îţi taie pur şi simplu respiraţia se urcă pe un traseu amenajat acum patru ani şi care poate fi parcurs de aproape oricine, fără eforturi ieşite din comun. E un traseu care are o lungime de 4 km, dar la destinaţia finală veţi constata că o oră şi ceva din viaţă nu a fost risipită de pomană.

Iar drumul între Lyngdal şi Preikestolen este unul superb, în care apa, pădurea şi stâncile au creat peisaje de basm.

Carnaval pescăresc

Pentru că prima zi s-a dovedit una dezastruoasă, pauza s-a dovedit un sfetnic bun, iar norocul s-a întors. Pe ape mult mai liniştite, umane aş putea spune, am purces din nou la pescuit.

Iar la prima oprire a început un adevărat spectacol. Nici bine nu au ajuns beţele în apă şi a început carnavalul. La fiecare tragere, pe fir apăreau câte 2, 3, 4 sau chiar 5 peşti. Când se agăţa doar câte unul supărarea era maximă.

Deşi era la categoria +100 kg, Vasile se bucura ca un copil la fiecare peşte prins, şi părea de neoprit către ţinta de 7.000 de kg de macrou, cod şi peşte marin pe care şi-a propus-o.

De partea cealaltă, Iulică a tăcut şi a făcut, iar peştii scoşi din cârligele sale s-au adunat încet şi sigur în ladă. Gabi a participat şi el la festival, iar în afară de peşte a scos în barcă o frumuseţe de plantă. Bună doar pentru fotograf. Cât priveşte macroul, campion cred că a fost Dan, cu 5 bucăţi dintr-o singură mişcare. Iar Răsvan a scos un peşte albastru. Oare pescuia în acvariu?

Cel mai tânăr component al grupului, Gabriel, a ţinut pasul cu pescarii de meserie şi a scos peşte până în ultima zi, când dorul de casă şi de prietenă l-a moleşit cu totul. Iar despre mine ce să spun? Cică aş fi prins un peşte la fel de urât ca mine.

Afurisiţii, golful şi magazinele norvegiene

Ei, dar norocul pescarului nu este unul de durată. După o jumătate de oră în care toată lumea îşi făcea planuri de bătut orice record european, dacă nu cumva şi mondial, s-a aşternut liniştea. Chiar dacă sonarul arăta sub barcă bancuri de peşti, afurisiţilor li s-a căşunat pe noi şi ne-au ignorat total.

Vorba lui Toma Caragiu: „C-aşa-i în tenis!”. Pardon, la pescuit.

Totuşi, la mal s-a mers cu fruntea sus, cu vreo 30 de kg de peşte. Iar zilele următoare aveau să aducă alte capturi importante, asta în condiţiile în care sezonul de macrou începe abia la finalul acestei luni.

În ultima zi de pescuit înainte de plecarea spre casă, cei trei muschetari-pescari care au ieşit pe mare au descoperit un golf ferit de vânt şi special amenajat de municipalitate, cu grătare, mese şi toaletă. O oază de frumuseţe şi linişte, care la fiecare final de săptămână este luată cu asalt de proprietarii de bărci.

Iar dacă mă întrebaţi de preţuri, nu vă recomand să vizitaţi prea multe magazine în Norvegia, pentru că preţurile sunt nu piperate, ci de-a dreptul diabolice. Totuşi, nouă această experienţă nu ne-a consumat din buzunare mai mult de câteva sute de euro. Trăiască România şi ce se găseşte pe la noi.

Hai c-am spus-o şi pe asta. Şi vă jur că nu am spus nimic pescăresc.