„Crimăgânditul” de azi

Ultimele zile în care am urmărit atent traiectoria degradantă a discursului indus în spaţiul public despre iniţiativa cetăţenească a Coaliţiei pentru Familie m-au convins de un lucru: Orwell şi Huxley au avut dreptate când au afirmat că într-o societate ,,perfectă”, în care oamenii sunt controlaţi cu totul de Sistem, cea mai mare ,,crimă” adusă împotriva acestuia este ,,a gândi”.

Orwell merge până în acel punct în care defineşte, în romanul său distopic ,,1984”, ,,Crimagânditul” ca fiind capacitatea indivizilor de a-şi păstra intacte valorile şi convingerile, indiferent de opresiunea ideologică pe care o exercită Sistemul asupra lor. Desigur, nu putem afirma că am fi ajuns deja într-o societate distopică de tipul ,,minunatei lumi noi”, în care libertatea de exprimare individuală este cu totul eradicată. Departe de mine acest gând. Dar nu pot să nu observ cum societatea românească de astăzi tinde să se dezbine din ce în ce mai tare din cauza unei confuzii generalizate şi a unor mentalităţi străine de propriile ei valori fundamentale. De aceea, un exerciţiu de ,,a gândi”, adică de a conştientiza ,,la rece” realităţile în care ne regăsim ca societate astăzi, se impune pentru a păstra unită această societate – lucru pe care ni-l dorim cu toţii.

Dar pentru a putea conştientiza aceste realităţi, trebuie să dăm la o parte aprecierile subiective, presupunerile, acuzaţiile sau tezele profund ideologice aruncate în spaţiul public astăzi şi să pătrundem în esenţa problemei. Care este până la urmă esenţa dezbaterilor încrâncenate de astăzi? Faptul că, prin vocea a trei milioane de români, CpF a iniţiat un referendum de modificare a art. 48 din Constituţie cu privire la o instituţie fundamentală a statului, căsătoria. Atât şi nimic mai mult. Din această afirmaţie – care deşi atât de cunoscută, este atât de răstălmăcită – m-aş opri asupra unui singur termen esenţial: referendum. Din păcate, acest termen tradus prin ,,dare de seamă” (pe care îl leg direct de termenul ,,conştientizare” şi implicit de ,,a gândi”) riscă să-şi piardă în această discuţie orice valoare intrinsecă şi să devină o banală zi de duminică în care oamenii sunt chemaţi la vot în mod inutil sau chiar dăunător, după cum afirmă Platforma Respect. Din acest motiv, scopul pare a fi ignorarea faptului că acest referendum este una dintre cheile democraţiei statului de drept, că el este reglementat de Constituţie prin art. 2 ca fiind una dintre principalele modalităţi de exprimare a suveranităţii poporului român; în fapt, că el este singura modalitate perfect liberă, democratică şi plină de forţă (vorbim de implicarea unei întregi naţiuni) prin care expresia completă şi complexă a întregii societăţi se poate manifesta în plan legislativ.

Dacă ajungem cu gândirea în acest punct şi înţelegem cu adevărat valoarea lui, înseamnă că perspectiva de a privi realităţile în care ne regăsim astăzi se schimbă radical – pentru că plecăm de la esenţialul problemei, referendumul în sine. Și ceea ce putem observa ar trebui să ne pună pe gânduri. Platforma Respect, care se descrie ca fiind adevărată apărătoare a drepturilor şi libertăţilor, are ca principal scop de înfiinţare oprirea referendumului. Adică, mai liber tradus după explicaţiile anterioare, oprirea manifestării actului de suveranitate din partea naţiunii române. Desigur, nu spune nimeni că valorile democratice nu trebuie apărate – iar această platformă este liberă să o facă. Dar ea nu încearcă doar să contraargumenteze necesitatea referendumului, ci să-l desfiinţeze şi să-l anuleze pe acesta. Diferenţa dintre cele două alternative este că prima este democratică, în timp ce a doua se opune oricărui principiu al suveranităţii. Și, până la urmă, cum poate declara această Platformă că principiul ei de bază este: ,,Toţi suntem cetăţeni egali: Respect pentru toţi!”, când obiectivul său fundamental este acela de a bloca iniţiativa legislativă perfect legală şi democratică a trei milioane de oameni, adică de a-i opri să se exprime liber şi în conformitate cu propriile lor valori asupra unei probleme de interes naţional cum este familia? Mă întreb dacă mai rămâne vreun principiu de bază al democraţiei neatins în demersul acestei Platforme...

Tot ceea ce a făcut Coaliţia încă de la formare a fost să susţină într-un mod civilizat şi perfect democratic necesitatea acestui referendum, ea reprezentând de facto vocea celor trei milioane de români care l-au iniţiat. În replică, CpF a primit din partea formatorilor de opinie ai minorităţilor sexuale contraargumente divagate de la obiectul referendumului, dezinformări şi acuzaţii agresive, deşi aceste minorităţi nu au avut de-a face cu obiectivele Coaliţiei. Să etichetezi CpF drept mişcare liberală sau fascistă, să o acuzi de fundamentalism şi populism naţionalist, aşa cum face Platforma Respect sau organizaţiile LGBT care o compun, duce la distrugerea oricărei forme de dialog democratic şi la dezbinarea societăţii româneşti. Dovezi ale acestor acuzaţii nu au fost niciodată indicate pentru că ele nici nu există. Doar acuzaţii aruncate fără niciun temei dintre care unele pică în zona ridicolului: să ne amintim doar halucinanta asociere a lui Hitler de iniţiativa Coaliţiei, prin folosirea unei banale tehnici, argumentul ad hitlerum.

Ceea ce rămâne, aşa cum am spus, dincolo de toate acestea este valoarea intrinsecă a referendumului. Valoare ce nu este nici imorală, nici declanşatoare a unei psihoze naţionale, aşa cum s-a afirmat în emisiunea „Recurs la morală”. Și aceasta pentru că manifestarea suveranităţii este responsabilitatea fiecărui popor care vrea să se numească democratic. O responsabilitate ce nu poate fi negată sau privită cu indiferenţă doar pentru că nu s-ar putea observa în prezent consecinţele nefaste ale lipsei definirii căsătoriei în Constituţie. Să aruncăm puţin cu ochiul în Occident (că tot ne place să o facem): vedem că în Canada familiile sunt dezmembrate pe criterii de afinitate cu teoria identităţii de gen devenită normă juridică, iar copiii pot fi adoptaţi şi crescuţi de cupluri homosexuale; în Franţa 1,5 milioane de oameni în faţa Parlamentului nu au putut opri adoptarea de către acesta a unui amendament în Codul Civil în favoarea căsătoriilor homosexuale (vi se pare un scenariu posibil şi pentru noi?) şi exemplele pot continua. Ce trebuie să reţinem este că nu putem să închidem ochii ca şi cum nu ar exista nimic de hotărât. Responsabilitatea pentru România de mâine este o necesitate – iar referendumul privind căsătoria este o modalitate de a o îndeplini. Iar când Curtea Constituţională avizează acest demers şi stabileşte că revizuirea ce face obiectul lui se aliniază Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (Monitorul Oficial, nr. 883/25.11.2015); când toate deciziile CEDO subliniază că definiţia căsătoriei rămâne a fi hotărâtă la nivelul statelor membre; când membri ai Congresului American susţin această iniţiativă, cine are interes să respingă acest referendum?

Ceea ce v-am propus mai sus este un exerciţiu de ,,gândire”.  Trebuie să reţinem că acest referendum reprezintă adevărata manifestare a democraţiei româneşti, care până acum greu a avut posibilitatea să se evidenţieze. Și că opoziţia vehementă faţă de el prin campania de defăimare la care este supusă Coaliţia pentru Familie, nu numai că nu rezolvă problema definiţiei căsătoriei, dar mă şi duce la o dezbinare profundă a societăţii. Iar, în ultimă instanţă, exact ca în cazul individului lui Orwell sau al lui Huxley, naţiunea română, prin boicotarea referendumului, nu ar fi lăsată ,,să gândească” asupra unei probleme a cărei soluţie numai aceasta o poate aprecia.

de Alexandru Crăiniceanu