O acţiune de control a poliţiştilor rutieri pe toate drumurile importante din judeţul Suceava a presupus o mobilizare fără precedent în ceea ce priveşte numărul de radare care au acţionat. De joi şi până duminică, în intervalul ora 10.00-18.00, în judeţul Suceava s-a acţionat cu un total de 18 autospeciale inscripţionate şi neinscripţionate dotate cu aparate radar, plus două radare laser „pistol”. Această mobilizare a fost posibilă în condiţiile în care la Suceava au fost detaşate pentru patru zile opt echipaje rutiere din Iaşi, Maramureş, Botoşani şi Bistriţa-Năsăud. Aceste echipaje au acţionat la Suceava cu tot cu maşinile radar din dotare. Acţiunea s-a desfăşurat sub conducerea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 466 de amenzi, în valoare de peste 230.000 de lei. Cele mai multe amenzi, 303, au fost pentru depăşiri ale limitelor de viteză înregistrate cu radarul. Cifrele sunt valabile doar pentru primele trei zile ale acţiunii de control în trafic. Se remarcă totuşi că nu s-au dat atât de multe amenzi, cel puţin în raport cu desfăşurarea de forţe.
În cadrul acţiunii au fost ridicate însă nu mai puţin de 36 de permise de conducere, cele mai multe pentru viteză excesivă, 13 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 6 infracţiuni la regimul rutier.
Poliţiştii au transmis că astfel de acţiuni vor continua în diferite forme pe toată perioada verii. Cum în Suceava în ultimii ani au fost foarte multe accidente grave, astfel de „surprize”, cu autospeciale cu radare aduse din alte judeţe, unele dintre ele maşini neinscripţionate, vor mai fi întâlnite pe şoselele judeţului nostru.
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, a declarat, ieri, că prezenţa activă a poliţiştilor în trafic şi măsurile luate au făcut ca pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, inclusiv şi în prima parte a zilei de ieri, pe şoselele din judeţ să nu se producă nici un accident rutieri soldat cu decese sau persoane rănite grav.
„Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi consumul de alcool generează accidente cu urmări din cele mai grave!”, s-a arătat într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.