Veşti nu tocmai bune pentru părinţii de preşcolari din judeţul Suceava, care s-au trezit cu o grijă în plus în această vacanţă de vară.
Nici o grădiniţă de stat nu va funcţiona în această perioadă, astfel că aceştia vor trebui să se orienteze rapid spre alte alternative. Situaţia este delicată mai ales pentru părinţii care lucrează şi nu au timp să fie alături de copiii lor pe tot parcursul zilei şi nici nu-şi permit să apeleze la serviciile unei bone sau ale unei grădiniţe particulare. Mai sunt şi situaţii în care nici bunicii nu sunt aproape pentru a le oferi o mână de ajutor.
Pentru aceşti părinţi, grădiniţele de stat ar fi fost cea mai bună opţiune, mai ales datorită costurilor mici, dar şi confortului şi siguranţei pe care acestea le oferă.
Inspectoratului Școlar Suceava menţionează că exista posibilitatea ca acestea să fie deschise prin rotaţie, în această vară, însă nu a fost întrunit numărul necesar de cereri din partea părinţilor.
”În judeţ, pe perioada vacanţei de vară, grădiniţele vor fi închise. Exista varianta ca o parte dintre acestea să fie deschise prin rotaţie, însă nu s-a strâns numărul de cereri necesar, din partea părinţilor, în acest sens. Era nevoie ca o grădiniţă să adune minim 25 de cereri pentru a putea fi deschisă şi în vacanţă”.
Situaţia este aceeaşi în fiecare vară în Suceava, în timp ce în alte judeţe, aproape fără excepţie, există grădiniţe estivale care vin în sprijinul părinţilor cu un program şi pe perioada vacanţei.
„Părinţii, de multe ori, nu sunt serioşi. Depuneau cerere, însă cel mic nu mai venea la grădiniţă”
Anişoara Tîrnovan, directoarea celei mai mari grădiniţe din judeţ, Grădiniţa cu Program Prelungit „Prichindel” din Burdujeni, a menţionat că, în acest an, a primit circa zece solicitări pentru ca grădiniţa să fie deschisă în timpul vacanţei.
„Noi am avut toată bunăvoinţa, cu toate că era un efort şi pentru noi, pentru cadrele noastre. Ideal ar fi fost să funcţionăm cu cel puţin 40 de copii, nu cu 25, pentru că la noi spaţiile sunt foarte generoase şi costurile sunt foarte mari, costurile ce ţin de bucătărie, utilităţi, personal, curăţenie, întreţinere. Apoi mai intervenea o problemă, dacă unitatea era deschisă în luna iulie, în august fiind perioada de concedii, nu am fi avut timp să ne pregătim pentru următorul an şcolar, cu dezinsecţie, dezinfecţie, ca să nu mai vorbim de reparaţii mai importante”, a explicat Anişoara Târnovan.
De asemenea, Maria Matei, directoarea Grădiniţei cu Program Prelungit „Gulliver” Suceava, a menţionat că, anul trecut, unitatea a funcţionat pe perioada verii, însă părinţii nu şi-au mai trimis copiii la grădiniţă.
„Am avut deschis în luna iulie, însă veneau câte 17 copii, chiar mai puţin. Părinţii nu au fost serioşi, au depus cereri, apoi au găsit diverse alternative şi nu au mai venit. O altă situaţie cel puţin curioasă e faptul că sunt mămici care sunt în concediu de creştere a copilului sau sunt casnice, însă se înscriu pentru grădiniţele de vară. Ori părinţii trebuie să înţeleagă că grădiniţele de stat trebuie să fie o ultimă alternativă pentru vară, doar în cazul în care într-adevăr nu există alte soluţii. Nu e corect să limităm opţiunile de concediu ale personalului nostru, să vină la serviciu după un an de activitate pentru altfel de situaţii”, a arătat Maria Matei.
În Suceava, există circa 400 de unităţi de învăţământ preşcolar dintre care aproximativ 20 au personalitate juridică. Doar 10 grădiniţe au program prelungit, toate de la oraş. Pentru anul şcolar următor, în învăţământul preşcolar de stat sunt 19.810 de locuri, din care 15.882 de locuri sunt în grădiniţe cu program normal, iar 3.928 de locuri sunt în grădiniţele cu program prelungit.