Vineri, de la ora 12.00, la Muzeul de Știinte ale Naturii a avut loc vernisajul Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică Bucovina – România.
La cea de a XI-a ediţie a expoziţiei internaţionale s-au înscris în concurs 234 de caricaturiști cu 747 de caricaturi, din 54 de ţări. Chiar de la început, de la primele ediţii, această competiţie a crescut atât în numărul de participanţi, cât și în calitatea lucrărilor trimise, fiind popularizată de multe site-uri de specialitate din lume.
Juriul expoziţiei, format din Mihai Pînzaru Pim – caricaturist, George Licurici – caricaturist și Ovidiu Ambrozie Borta BOA – caricaturist, a stabilit, împreună cu reprezentanţii asociaţiei "Gândeşte", lucrările premiate din acest an.
·Premiul I – 500 € + diplomă + medalia de aur – Olanda - Peter Nieuwendijk, cu lucrarea „Bucovina”
·Premiul II - 300 € + diplomă – Croaţia – Mojmir Mihatov
·Premiul III - 100 € + diplomă – Iran – Hamid Soufi
·Menţiune - diplomă + medalie – România – Constantin Pavel
·Menţiune - diplomă + medalie – Serbia - Dragan Stojanovic
·Menţiune - diplomă + medalie – Austria – Hule Hanusic
Pe lângă caricaturile premiate, la Muzeul de Știinţele Naturii pot fi admirate caricaturile nominalizate de juriu, precum și lucrările selectate.
„Caricaturiștii au trimis lucrări care au etalat Brexit-ul, migraţia din Europa, alte elemente caracteristice Europei, sub tema de anul acesta – Gândește Europa?!. Cele mai prolifice ţări în domeniul caricaturii sunt Iran, Polonia, China și Ucraina”, a declarat Ovidiu Ambrozie Bortă BOA, organizator și membru al juriului.
Pentru această ediţie FECO a apreciat evenimentul de la Suceava cu patru stele (din cinci), fiind cel mai bun rezultat obţinut la nivelul judeţului, după cum a remarcat maestrul Mihai Pînzaru Pim.