Cea mai nouă atracţie turistică a judeţului, Domeniul Comoara Bucovinei, a fost inaugurată în mod oficial în satul Corlata, din comuna Berchişeşti. La eveniment au participat primarul comunei Berchişeşti, Violeta Ţăran, primari din zonă, precum şi proprietarii noului complex turistic.
Oficiile de gazdă le-a făcut directorul de marketing al Domeniului Comoara Bucovinei, Ioana Voinescu, cea care a arătat că proiectul pentru amenajarea noului complex, care se întinde pe o suprafaţă de 30 de hectare, a fost început în anul 2008 şi a constat în amenajarea peisagistică a domeniului, care nu prezenta iniţial nici un potenţial economic sau turistic, iar construcţia efectivă a clădirilor a început în anul 2014. Ansamblul este situat într-o zonă deluroasă superbă, cu o mare suprafaţă împădurită.
Ioana Voinescu a arătat că până în prezent investiţia a ajuns la peste un milion de euro, fiind create peste 30 de locuri de muncă, marea majoritate a angajaţilor fiind localnici. „S-a investit intens în instruirea şi formarea personalului, pentru că ne dorim ca experienţa celor ce ne vor trece pragul să fie una plăcută şi pe deplin satisfăcătoare. Perfecţionarea continuă se datorează şi intenţiei noastre ca în timpul cel mai scurt să creăm noi locuri de muncă, mai ales că avem începute două proiecte noi tot în cadrul domeniului, un centru SPA şi o seră proprie, care se va întinde pe o suprafaţă de 980 de metri pătraţi”, a adăugat directorul de marketing al Domeniului Comoara Bucovinei.
Noul complex turistic din comuna Berchişeşti este format dintr-un restaurant cu o capacitate de 150 de locuri, care va fi deschis în fiecare zi de la ora 8.00 la ora 22.00 şi a cărui meniu conţine preparate tradiţionale, dar şi cu influenţe ucrainene, turiştii având la dispoziţie şi o pensiunea de 4 stele, care dispune de zece camere duble şi două apartamente. Complexul turistic mai dispune de o sală de conferinţe, cu o capacitate de până la 50 de persoane, dar şi de o bază sportivă cu două terenuri de fotbal, un teren de tenis de câmp şi tribună.
Printre atracţiile domeniului se numără o mini-grădină zoo, trei iazuri pentru pescuit sau plimbări off-road
Pentru petrecerea timpului într-un mod cât mai plăcut, Domeniul Comoara Bucovinei le oferă celor care îi trec pragul posibilitatea să pescuiască în cele trei iazuri cu peşte. Atât cei cazaţi în pensiunea din cadrul complexului, dar şi toţi cei care vin din exterior să se recreeze vor putea pescui, iar peştele prins va putea fi luat acasă. În cadrul complexului turistic a mai fost amenajat un grajd cu animale domestice, unde cei mici vor putea vedea de la văcuţe până la iepuri de casă, o grădină proprie de legume şi o zonă de arbori fructiferi şi un ţarc cu animale sălbatice. Fără doar şi poate, acesta va fi una dintre atracţiile principale ale noului complex turistic, cei mici, şi nu numai, putând să vadă mai multe animale sălbatice, de la căprioare şi până la mistreţi.
Ioana Voinescu a ţinut să precizeze că Domeniul Comoara Bucovinei este situat pe unul dintre fondurile de vânătoare pe care le deţine asociaţia complexului, astfel încât persoanele care deţin permis de vânătoare şi sunt avizate pot participa la partidele de vânătoare organizate în perioadele sezoanelor legale. Directorul de marketing al complexului a mai spus că printre alte facilităţi ale domeniului se mai pot aminti internet Wi-Fi, TV prin cablu, zonă de relaxare în living comun cu şemineu, mini pârtie de ski pe perioada sezonului rece, ATV-uri, biciclete, maşini pregătite pentru off-road etc.
Pentru cei ce vor să ajungă la Domeniul Comoara Bucovinei, datele de contact sunt următoarele: Sat Corlata, Comuna Berchişeşti, Nr. 17, (Lângă Pădure), GPS Latitudine 47.544669 - Longitudine: 26.02883.
Primarul din Berchişeşti: „Comuna noastră a devenit o localitate turistică”
Prezentă la deschiderea oficială a noului complex turistic, primarul din Berchişeşti, Violeta Ţăran, a ţinut să sublinieze faptul că din momentul de faţă comuna pe care o conduce a devenit o localitate turistică. „În acest fel, poate singurul domeniu nerealizat până acum în Berchişeşti a devenit o reuşită prin inaugurarea acestui ansamblu turistic de o ţinută şi o frumuseţe ireproşabile. Dincolo de efortul investiţional al proprietarilor acestui obiectiv turistic, Comoara Bucovinei este şi o mândrie a Primăriei comunei Berchişeşti, deoarece am dovedit deschidere şi am oferit sprijinul necesar transpunerii în realitate a proiectului respectiv. Reafirm astfel că administraţia locală din Berchişeşti dă dovadă de transparenţa necesară oricăror programe de dezvoltare a comunităţii, iar Comoara Bucovinei este un exemplu elocvent, care sper să fie continuat şi prin alte investiţii majore în comuna noastră”, a spus Violeta Ţăran. Ea şi-a exprimat convingerea că în scurt timp, Domeniul Comoara Bucovinei va atrage un număr foarte mare de turişti din ţară şi din străinătate. Violeta Ţăran a ţinut să-i felicite pe proprietarii Domeniului Comoara Bucovinei pentru realizarea acestei investiţii.
(26 iun 2017, 12:39:42
1 milion de euro?
inceput in 2008?
comuna berchisesti, sat corlata?
BRAVOS NATIUNE!
va rog sa-i trimiteti o invitatie si FOSTULUI primar de la moara(comuna aia la 5 km de oras) ca sa inteleaga si el de ce nu mai este primar ACUM.
poate asa va pricepe FOSTUL de ce nici buna ziua NU MERITA!