În acest final de săptămână, în parcarea Iulius Mall se desfășoară Zilele Sucevei, evenimentul organizat de Primăria Municipiului Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall, ce include un program variat de concerte și activități de recreere.
Sâmbătă este o zi dedicată folclorului, iar spectacolele încep de la ora 14.00, când pe scenă vor urca Fanfara „Bucovina” a Primăriei Municipiului Suceava, maestrul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, dar și valoroși artiști din județul Suceava: Ana Ilca Mureșan, Cristina Gheorghiu, Adriana Bucevschi, Andra Matei.
Tot atunci, între orele 15.00 – 16.00 va avea locdeschiderea oficială a Zilelor Sucevei, când vor fi înmânate diplomele de Cetăţean de onoare și vor fi sărbătorite cuplurilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie.
Concertele de duminică au startul la ora 16.00, invitați fiind Grupul Moldava, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Mirela Aanei, Doddy, Bucovina Dance Studio, Oana Radu și Celia.
Zilele Sucevei se vor încheia după ora 22.00, cu un spectaculos foc de artificii. A