Exploatarea minieră Călimani, o rană purulentă care nu poate fi închisă

Un proiect megalomanic demarat în perioada comunistă a lăsat în urmă o rană despre care nu se ştie dacă se va mai vindeca vreodată. Este vorba de exploatarea minieră din Călimani, de acolo de unde regimul condus de Nicolae Ceauşescu spera să extragă sulf care să asigure independenţa României în acest sector. S-a dovedit un proiect născut mort de la bun început şi care a necesitat investiţii enorme care nu au fost amortizate niciodată. Mai mult, în urmă a rămas un dezastru ecologic de proporţii, o rană purulentă în mijlocul unui peisaj sălbatic şi virgin.

Iar şansele ca mediul să-şi revină la ceea ce a fost înainte de începerea exploatării miniere sunt destul de mici.

„Este foarte dificil de apreciat dacă mediul îşi va reveni vreodată. Intervenţia antropică a determinat distrugerea echilibrului natural”, este concluzia deloc încurajatoare a lui Ion Barbu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Călimani.

Din ce motive trenează lucrările de ecologizare

Închisă definitiv în 1997, exploatarea minieră din Călimani a fost ani de zile o adevărată fantomă, un oraş cu clădiri părăsite şi care emana un aer lugubru. După mai multe tărăgănări tipic româneşti, în cursul anului 2008 au demarat lucrările de ecologizare, iar titularul acestui proiect a fost şi este în continuare firma Conversmin Bucureşti.

Lucrările de ecologizare prevăzute în proiect şi aprobate de toţi factorii responsabili trebuiau finalizate în termen de patru ani. Între timp, au trecut deja nouă ani, iar finalul lucrărilor de ecologizare este departe de a se întrevedea. Motivele au fost explicate de cei de la Conversmin şi sunt mai numeroase, dar principala cauză este lipsa fondurilor.

„Lucrările nu au putut fi duse la bun sfârşit din cauza subfinanţării programelor anuale de reconstrucţie ecologică a siturilor afectate de industria minieră, la care se adaugă refuzul Ocolului Silvic Vatra Dornei de a permite accesul antreprenorului pe amplasamentul drumurilor de acces şi al barajelor, în scopul executării lucrărilor proiectate, refuz motivat de includerea eronată a acestor suprafeţe de teren în fondul forestier”, a arătat reprezentanţii Conversmin Bucureşti.

Practic, în acest moment ar fi nevoie de încă 14,5 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de ecologizare, în condiţiile în care costurile din 2008 şi până în prezent s-au ridicat la 35.087.174 de lei.

Ce lucrări mai trebuie executate

Reprezentanţii firmei care lucrează la ecologizarea zonei au detaliat şi care sunt operaţiunile care mai trebuie realizate, conform proiectului iniţial. Astfel, sunt în întârziere lucrările de decolmatare şi supraînălţare baraje, cele pentru realizarea staţiei de epurare, inclusiv montarea conductelor de aducţiune a apei la staţia de epurare. De asemenea, mai este necesară dirijarea apelor convenţional curate şi reabilitarea drumurilor de acces la baraje.

„Condiţiile necesare finalizării într-un termen rezonabil a lucrărilor proiectate şi contractate sunt luarea de către beneficiar şi autorităţile reglementate a deciziei privind execuţia staţiei de epurare, finanţarea corespunzătoare, prin bugetul de stat, a programelor anuale de închidere şi reconstrucţie ecologică. De asemenea, trebuie identificate soluţii viabile privind permiterea accesului pe întreg amplasamentul, ţinând seama de faptul că pe parcursul derulării activităţii de exploatare operatorul minier a beneficiat de suprafeţele de teren necesare dezvoltării capacităţii de producţie în baza unor decrete de expropriere, iar proiectul tehnic de închidere şi ecologizare beneficiază de toate avizele şi acordurile solicitate prin legislaţia în vigoare”, au mai arătat reprezentanţii Conversmin Bucureşti.

O altă măsură care trebuie avută în vedere este monitorizarea apelor din perimetrul minier, asta pentru a se putea decide cu privire la construcţia staţiei de epurare.

Din lipsa banilor, momentan nu se mai lucrează

De-a lungul celor nouă ani de când au demarat lucrările de ecologizare, Conversmin Bucureşti a colaborat cu mai multe firme. Primii care au ajuns în zona Călimani au fost germanii de la Wittfeld GmbH, al căror contract a fost reziliat după numai doi ani, în 2010. Motivul: neîndeplinirea de către executant a clauzelor contractuale, după cum spun cei de la Conversmin. Totuşi, motivul pentru care s-a ajuns la această ruptură a fost legat de problemele de ordin financiar. Timp de mai bine de un an, lucrările au fost sistate şi au putut fi reluate abia după ce în octombrie 2011 s-a semnat un nou contract cu SC TIM SA Cluj-Napoca, HIDEPITO ZRT Budapesta şi SC MIS SUP SRL, contract aflat în vigoare şi acum.

În prezent, din lipsa banilor, în fosta exploatare minieră din Călimani nu mai lucrează nimeni. Din păcate, hăul imens care a rezultat din exploatare, munţii de steril şi clădirile care încă nu au fost puse la pământ ne duc cu gândul că acolo a venit sfârşitul lumii, iar un episod apocaliptic a devastat pădurea şi mediul înconjurător.

Poluarea continuă şi în prezent

Fiecare an care trece fără ca aceste lucrări să se încheie nu fac decât să menţină poluarea, iar impactul asupra mediului se vede cu ochiul liber.

„Urmările acestei exploatări au fost fragmentarea habitatelor, poluarea apei, a aerului şi a solului şi apariţia eroziunilor. O altă consecinţă este antrenarea materialului fin de către ploi, ceea ce determină creşterea turbidităţii şi colmatarea albiei râului Neagra, precum şi creşterea acidităţii apei râului. Din aceste motive, atât flora cât şi fauna sunt afectate pe parcursul râului”, a menţionat Ion Barbu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Călimani.

În afara poluării care nu a putut fi încă stopată, în perimetrul fostei exploatări miniere au mai rămas în picioare câteva fantome ale trecutului, clădiri care au deservit activităţii de aici sau pentru a asigura cazarea muncitorilor.

De ce nu au fost demolate toate aceste construcţii? O întrebare la care răspunsul l-au oferit cei de la Conversmin Bucureşti: „Lucrările de dezafectare şi demolare a construcţiilor existente s-au finalizat, mai puţin în cazul acelor clădiri care nu au făcut obiectivul predării de către SC Minbucovina SA Vatra Dornei, operatorul minier optând pentru o valorificare ulterioară a acestora”.

Nu se ştie cum ar putea fi valorificate altfel acele clădiri, mai ales că au o vechime destul de mare, ani în şir nu au avut parte de întreţinere, iar reconversia lor către alte tipuri de activitate este puţin probabilă.

Ion Barbu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Călimani, a menţionat şi ce s-ar putea realiza la fosta exploatare minieră de sulf, cu menţiunea că proiectele vor fi greu sau aproape imposibil de realizat. „Zona carierei poate fi interesantă pentru cercetare, turism, dar cu investiţii mari”, a arătat Ion Barbu.

Mina a funcţionat mai puţin de 30 de ani

Exploatarea de sulf din Călimani a fost deschisă în 1969 şi a funcţionat până în 1997. În ultimii ani, activitatea s-a tot restrâns, însă, la apogeu aici lucrau aproape 8.000 de angajaţi. Deoarece mina de suprafaţă era în vârful muntelui, a apărut necesitatea ca oamenii să nu facă naveta, astfel că în apropierea exploatării au fost construite blocuri.

Mina a fost închisă prin hotărâre de guvern, motivaţia principală fiind că exploatarea sulfului costa de trei ori mai mult decât valora producţia obţinută. Practic, sulful din Călimani nu era în cantităţile necesare obţinerii de profit şi gaura nu mai putea fi acoperită.

Conform concluziilor de la momentul închiderii mina a rezistat aproape 30 de ani datorită cifrelor false de producţie raportate de comunişti.