O operaţiune de dinamitare în cariera de piatră din comuna Pojorâta s-a soldat cu incidente nedorite, bucăţi de rocă ajungând mult mai departe decât trebuia, peste maşini aflate în traficul de pe DN 17 ori peste case din apropierea carierei. Incidentul neobişnuit a fost sesizat poliţiştilor de la Secţia Rurală Pojorâta prin 112, joi seară, în jurul orei 18.00, de mai multe persoane.
În primele ore de la explozie au fost primite reclamaţii privind spargerea unui parbriz al unui VW Touareg, aflat în trafic, şi avarierea caroseriei unui BMW care era parcat la marginea DN 17. De asemenea, la casa unui localnic a fost deteriorată uşor faţada şi spartă o ţiglă de pe acoperiş, în timp ce la altă casă s-a reclamat că două geamuri din termopan au fost „ciupite” de bucăţile de rocă. Foarte probabil mai sunt şi alte distrugeri, poliţiştii aşteptându-se să mai primească plângeri şi în zilele următoare. Din fericire, nu au fost semnalate cazuri de persoane rănite de explozia de la carieră.
Poliţiştii au constatat în cadrul anchetei preliminare că explozia controlată era efectuată de o firmă din Miercurea Ciuc, specializată şi contractată pentru o astfel de intervenţie.
Poliţiştii urmau să sesizeze şi alte instituţii care să facă verificări în acest caz. Una dintre ele este Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava. De asemenea, oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.
Un muncitor la carieră a ajuns la spital în aceeași zi, după ce un fragment de piatră i-a sărit în ochi
Ziua de joi a fost una cu adevărat neagră pentru cei care au lucrat la cariera de piatră de la Pojorâta. Joi dimineață, un bărbat în vârstă de 43 de ani, Neculai I., din Șaru Dornei, a ajuns la Spitalul municipal Câmpulung, fiind transferat apoi la Spitalul Județean Suceava, cu un traumatism ocular sever. Din cercetări a rezultat că bărbatul lucra cu un excavator cu picamer la spargerea unor roci de piatră, iar la un moment dat un fragment de piatră l-a lovit în ochiul drept, prin geamul deschis al utilajului. Leziunea suferită de bărbat este destul de serioasă, acesta fiind internat la secția de Oftalmologie a Spitalului Județean Suceava.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și au sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava.