Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Broşteni, a fost reţinut în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, pe 21 iunie, pentru un noian de infracţiuni la regimul rutier. Cel mai grav în cazul său este că a fost prins băut la volan la patru zile după ce permisul îi fusese suspendat tot pentru consum de alcool. Cu toate acestea, magistraţii s-au dovedit destul de indulgenţi cu tânărul, ieri, după 24 de ore de arest, aceasta fiind lăsat în libertate, dar totuşi sub măsura controlului judiciar, cu obligaţii şi restricţii pe care trebuie să le respecte dacă nu vrea să revină după gratii pentru cel puţin 30 de zile.
Pe 18 iunie 2017, Poliţia oraşului Broşteni a fost sesizată prin 112 de faptul că un tânăr provoacă scandal. Când echipajul a ajuns la locul indicat, suspectul s-a urcat într-un autoturism BMW şi a plecat. Poliţiştii au plecat în urmărire, şoferul oprind după câteva sute de metri. Acesta a fost imobilizat şi încătuşat, fiind identificat în persoana localnicului Ionuţ Cimbru, în vârstă de 24 de ani. La sediul Poliţiei din Broşteni, după verificările făcute în baza de date, a rezultat că acelaşi tânăr are permisul de conducere ridicat în vederea suspendării din data de 14.06.2017, pentru conducerea vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul a fost verificat cu etilotestul, rezultând concentraţia de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a refuzat recoltarea de probe biologice.
Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele tânărului pentru infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
După completarea probatoriului, acum două zile, faţă de şoferul pericol public din Broşteni s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmată de cea a controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Tânărul se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.