Suprafaţa de teren care trebuie scoasă din amenajamentul forestier pentru efectuarea lucrărilor de stabilizare a iazului de decantare a sterilului uzinal de la Tărnicioara este de aproximativ 70 de ari. Suma cu care Ministerul Economiei trebuie să compenseze acest transfer este de 350.000 de lei, adică mai mult de 75.000 de euro. Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, care a adus această problemă, săptămâna trecută, în atenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că în urma măsurătorilor şi suprapunerilor de planuri efectuate de Direcţia Silvică Suceava a reieşit că suprafaţa necesară pentru lucrările la digul de gabioane şi a greblei de retenţie a plutitorilor, care trebuie scoasă din amenajamentul silvic, nu este mai mare de 70 de ari. Tot Direcţia Silvică a făcut şi evaluarea compensaţiilor.
Documentaţia pentru alocarea fondurilor de către Ministerul Economiei va fi întocmită de Prefectura Suceava, dar este greu de crezut că va fi şi semnată la Guvern, înainte de clarificarea lucrurilor între premierul Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea şi PSD.
Până atunci, lucrările de reconstrucţie, începute la Tărnicioara de Conversmin în 2008, stagnează în continuare. Reamintim că lucrările s-au oprit când au ajuns la decolmatarea şi repararea digului de gabioane şi a greblei de retenţie a plutitorilor pentru că acestea s-ar afla pe teren forestier.
La 1 iunie a.c. ar fi trebuit să fie dat ordinul de începere a lucrărilor de consolidare, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza disputei între Direcţia Silvică şi Ministerul Economiei asupra proprietăţii terenului din jurul iazului.
Stabilizarea depozitului în care se află 8,3 milioane de metri cubi de steril a reintrat pe agenda publică după ce, în data de 27 mai a.c., Primăria Ostra a informat Prefectura Suceava că din iaz deversează steril, ulterior fiind identificat acest material în canalul colector care subtraversează halda.
Iazul de decantare Tărnicioara a fost dat în folosinţă în 1975 şi are o capacitate proiectată de 9,3 milioane mc. Activitatea de depozitare a încetat în data de 31 decembrie 2002.
În 2008 a fost preluat de Conversmin Bucureşti şi predat unei firme pentru execuţia lucrărilor de închidere/ecologizare, efectuate în salturi până în 2014 şi oprite de tot din 2015, deşi există alocare bugetară. Pentru finalizarea reconstrucţiei iazului de la Tărnicioara mai sunt necesari 51 de milioane de lei, în afara sumei pentru compensarea scoaterii celor 70 de ari din amenajamentul forestier.