La Moldoviţa se va desfăşura sâmbătă, 8 iulie, prima ediţie a competiţiei de alergare montană Moldoviţa "Colţ de Rai", eveniment organizat de Asociaţia Club Sportiv Invictus Moldoviţa, ce are ca scop promovarea Moldoviţei, a Bucovinei, a turismului şi a tradiţiei, a sănătăţii prin mişcare şi sport. Organizatorii ne-au spus că sunt aşteptaţi alergători din toată ţara, atât amatori, cât şi profesionişti, de la cel mai mic până la cel mai mare. Competiţia are 3 trasee, unul de maraton de 37 km, cel de semimaraton de 19 km, cel de cros de 11 km şi cursa copiilor, care se va desfăşura în apropierea zonei de start, pe 1 km. În trasee sunt incluse obiectivele turistice: Mănăstirea Moldoviţa, Schitul Putna Secrieşi. Sportivii vor alerga pe traseul Mocăniţei "Huţulca", vor atinge cel mai înalt vârf din Moldoviţa, vârful Tonte, şi nu numai. Iniţiatoarea Clubului Sportiv Invictus Moldoviţa, Emanuela Alina Mititel, ne-a spus că indiferent de locul pe care îl vor ocupa, toţi alergătorii care vor trece linia de finiş vor primi o medalie de învingător al propriei curse, medalia de finisher. Organizatorii îşi doresc să facă din această competiţie una cu tradiţie. An de an vor fi aşteptaţi la Moldoviţa atât alergători din ţară, cât şi din străinătate. Cei care doresc să se înscrie o pot face pe pagina oficială acsinvictus.ro. “Noi îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care vor să participe la competiţie şi le pregătim multe surprize, pentru că ospitalitatea în Bucovina trebuie să rămână la înălţime”, au completat organizatorii.
Donaţii pentru Ioana Sorina Amariţei, aflată într-un scaun cu rotile
Sub genericul „Donează o speranţă!”, în cadrul competiţiei, organizatorii vor încerca să strângă bani din donaţii pentru Ioana Sorina Amariţei, din Moldoviţa, care are mare nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, după ce, în urma unui accident rutier, a ajuns imobilizată la pat şi nu se poate deplasa decât în scaun cu rotile. Ea se află într-un program de recuperare, destul de costisitor, care dă rezultate dacă este susţinut o perioadă îndelungată. „Ioana a făcut parte din echipa noastră, dar acum sportul pentru ea a rămas o amintire. Trebuie să o ajutăm să se recupereze”, este mesajul organizatorilor. Cei care nu vor putea fi prezenţi la eveniment şi vor să o ajute financiar pe Ioana, în vârstă de 18 ani, o pot face în conturile următoare: cont în euro: RO73BRDE340SV61916653400 (Amariţei Lory); cont în lei: RO85BRDE340SV55943153400 (Amariţei Silviu Vlăduţ).