O treime din populaţia din Fălticeni rămâne astăzi fără apă, pentru căîntre orele 10.00-17.00 este programată o intervenţie a furnizorului de apă-canal din municipiul Fălticeni la conducta de oţel de 219 mm care alimentează blocul 22 de pe str. 2 Grănceri. Conform dispeceratului ACET Fălticeni, întreruperea furnizării apei va afecta consumatorii casnici, unităţile medicale, instituţiile de învăţământ şi agenţii economici arondaţi străzilor: 2 Grăniceri, Coteşti, Broşteni, Petru Rareş, Pictor Şoldănescu, Țărăncuţei, Dogari, Revoluţiei.
Şi în urmă cu o săptămână fălticenenii au resimţit scăderea presiunii apei sau lipsa acesteia în orele de vârf ale consumului, în zona de nord a municipiului. Agenţia ACET Fălticeni a fost nevoită să oprească pompele de la Staţia de captare Baia III, începând de marţi, 6 iunie, din cauza problemelor apărute odată cu ploile din zona de munte a judeţului Suceava, care au făcut ca debitul râului Moldova să crească, ducând la creşterea turbidităţii apei. Furnizarea s-a făcut din fronturile de captare subterană Baia 1 şi Baia 2, timp de trei zile, dar de vineri la amiază până sâmbătă când a fost repusă în funcţiune staţia Baia III nivelul apei din bazinele de înmagazinarea scăzut la câţiva centimetri, ne mai asigurând necesarul de apă.