O analiză a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava privind accidentele în care sunt implicaţi bicicliştii scoate în evidenţă numărul foarte mare al evenimentelor rutiere în care cad victime aceştia, în 2017 fiind continuat din păcate trendul din ultimii ani, mai mult, acesta fiind chiar în creştere. În primele cinci luni ale acestui an, bicicliştii au fost implicaţi în 60 de accidente rutiere, opt dintre ele fiind încadrate la accidente grave, soldate cu doi morţi şi şase răniţi grav.
Profilul biciclistului victimă în accidente este următorul: are o bicicletă veche, de regulă este din mediul rural, nu are cunoştinţe de legislaţie, iar adesea este şi băut. O imagine nu tocmai măgulitoare, dar reală, care trebuie însă delimitată de cea a bicicliştilor care circulă echipaţi corespunzător şi respectă regulile minime de circulaţie.
Bicicliştii, victimele propriilor erori, în majoritatea cazurilor
Având în vedere că pe perioada sezonului cald şi a vacanţei de vară numărul bicicletelor din trafic este în creştere, poliţiştii au demarat o campanie prin care speră să mai reducă din accidente.
Comisarul Ionuţ Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Suceava, a declarat că cele 60 de accidente rutiere cu biciclişti din perioada 1 ianuarie - 31 mai a.c. sunt cu 6 în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Singurul aspect pozitiv este că numărul de biciclişti decedaţi a scăzut de la trei la doi.
„De remarcat că în 52 de cazuri vina pentru producerea accidentelor a fost a bicicliştilor, inclusiv în cazul celor două accidente mortale. Cele mai multe accidente rutiere s-au produs pe raza de competenţă a Poliţiei municipiului Suceava, a Poliţiei municipiului Rădăuţi şi a Poliţiei oraşului Vicovu de Sus”, a declarat comisarul Epureanu.
Nu puţine sunt cazurile în care bicicliştii au suferit leziuni grave după ce pur şi simplu au căzut pe carosabil ori s-au izbit în maşini.
Aproape o treime din bicicliştii implicaţi în accidente erau băuţi
Analiza poliţiei mai arată că foarte mulţi dintre bicicliştii implicaţi în accidente din acest an, 17 din 60, erau sub influenţa alcoolului. Prin comparaţie, în 2016, în acelaşi interval, doar opt dintre biciclişti erau băuţi.
Statisticile de anul trecut arată că cele mai multe accidente cu biciclişti au avut loc în lunile iunie, iulie şi august.
În anii trecuţi, indisciplina bicicliştilor – erorile comise în trafic de aceştia, a reprezentat a treia cauză a accidentelor grave petrecute în judeţ. Din păcate, nici pentru 2017, perspectivele nu par a fi prea roz.
Veste reflectorizante împărţite în trafic şi acţiuni de informare în şcoli
Poliţiştii au început, pe 12 iunie, o acţiune de prevenire a accidentelor cu biciclişti pe mai multe drumuri judeţene sau naţionale. Acţiunile de prevenire au avut loc în zona Buneşti, Preuteşti, Fălticeni, Capu Codrului, Cornu Luncii, Păltinoasa, Marginea, Horodnic de Sus şi Vicovu de Jos.
Pentru că acţiunea a fost una preventivă, bicicliştii nu au primit amenzi, ci veste reflectorizante şi pliante cu regulile de circulaţie.
„Au fost identificaţi în trafic peste 100 de biciclişti care nu purtau veste reflectorizante şi nu aveau vehiculele dotate cu elemente reflectorizante. Un număr de 16 biciclişti nu împliniseră încă vârsta de 14 ani. Tuturor acestora le-au fost oferite veste reflectorizante, elemente reflectorizante şi pliante cu caracter informativ”, a declarat Ionuţ Epureanu.
Activităţile din trafic au fost completate şi cu acţiuni de informare în unităţile de învăţământ, peste 500 de elevi fiind informaţi cu privire la pericolele generate de nerespectarea legislaţiei rutiere în contextul apropierii vacanţei de vară.
Amenda minimă pentru biciclişti pleacă de la 870 de lei
Acţiunile Poliţiei se vor lăsa şi cu amenzi pentru biciclişti, în cadrul controalelor de săptămâna viitoare. Neregulile comise de biciclişti se sancţionează cu amenzi din clasa a III-a de sancţiuni, adică 6-8 puncte de amendă. Cum punctul de amendă este de 145 de lei, rezultă că sancţiunea minimă pleacă de la 870 de lei pentru o abatere. Monitorul de Suceava a scris recent de cazul unei bicicliste din Udeşti care a încasat o amendă de 1.740 de lei, pentru că nu avea buletinul la ea, iar vehiculul pe două roţi nu avea lumini.