Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat ieri că 24 de primării sucevene vor primi fonduri pentru Planurile Urbanistice Generale. Gheorghe Flutur a declarat că a semnat deja contractul de finanţare pentru programul privind elaborarea şi/sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism. Flutur a precizat că suma alocată este de 551.020 de lei, opt dintre cele 24 de primării primind fonduri pentru finalizarea PUG-urilor. El a spus că fondurile au fost alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale.
„În luna martie a acestui an am solicitat acestui minister alocarea de fonduri pentru trei programe destinate primăriilor. Astfel, pe lângă programul de elaborare a PUG-urilor am mai solicitat fonduri şi pentru proiectul de realizare a sistemului informaţional specific domeniului imobiliar – edilitar şi pentru proiectul pentru elaborarea hărţilor de risc natural pentru cutremure şi alunecări de teren”, a spus Gheorghe Flutur.
Făcând referire la fondurile alocate deja pentru PUG-uri, şeful administraţiei judeţene a explicat că aceste planuri sunt extrem de importante pentru unităţile administrativ teritoriale, constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare.
Flutur a mai adăugat că Planul Urbanistic General cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la evoluţia în perspectivă a unei localităţi, direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu, traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean, lista principalelor proiecte de dezvoltare şi restructurare, stabilirea şi delimitarea zonelor cu interdicţie temporară şi definitivă de construire sau delimitarea zonelor în care se preconizează operaţiuni urbanistice de regenerare urbană.