Inventarierea unităţilor de asistenţă socială de pe raza judeţului Suceava, solicitată primarilor de prefectul Mirela Adomnicăi, în data de 24 mai a.c., a avut rezultate surprinzătoare, cel puţin în mediul rural, unde se presupune că edilii au sub control tot ceea ce se întâmplă în comunele pe care le administrează. Din datele raportate de primării la Prefectura Suceava reiese că pe raza judeţului există 65 de unităţi de asistenţă socială - de ocrotire a sănătăţii, de supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire a copiilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau persoanelor fără adăpost, dintre care doar şapte ar fi autorizate.
Prefectul Adomnicăi a efectuat o verificare încrucişată, cu Registrul Naţional al Furnizorilor de Asistenţă Socială, de la Ministerul Muncii, şi a constatat că în realitate în judeţul Suceava sunt 125 de astfel de unităţi, dintre care 103 sunt acreditate. Dintre acestea din urmă, trei au şi licenţă pentru servicii sociale, care se acordă la 3 ani de la acreditarea ca furnizor. Prefectul Mirela Adomnicăi ne-a declarat, ieri, că în această situaţie Prefectura va trimite notificări şi celorlalte o sută de unităţi, să aibă în vedere ca la termenul de trei ani să-şi licenţieze serviciile.
Comisie de asistenţă tehnică pentru căminele neacreditate
Pentru celelalte 22 de cămine de asistenţă socială neacreditate, prin ordin de prefect va fi constituită o comisie de asistenţă tehnică pentru consiliere şi sprijin în vederea acreditării. Din comisie vor face parte reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Prefecturii şi ai poliţiei din fiecare localitate. ”Iniţiativa Prefecturii Suceava se suprapune pe o campanie demarată astăzi la nivel naţional, de inventariere a unităţilor de asistenţă socială, cu termen până la 30 septembrie. Noi inventarierea am finalizat-o. Nimeni nu contestă utilitatea acestor unităţi, dar trebuie să intre în legalitate”, a precizat Adomnicăi.
Ea a subliniat că din discuţiile cu reprezentanţii instituţiilor care vor face parte din comisia de asistenţă tehnică a reieşit că unele unităţi de asistenţă îndeplinesc, în fapt, condiţiile de acreditare, trebuie îndrumate în demersurile de obţinere a documentelor. Totodată, Mirela Adomnicăi a arătat că după acreditare aceste cămine pot beneficia de subvenţii acordate de Ministerul Muncii, ceea ce nu le-ar mai face dependente de sponsorizări, donaţii şi pensia bătrânilor pe care îi îngrijesc.
Mai menţionăm că 17 dintre cele 22 de cămine de asistenţă socială neacreditate funcţionează pe lângă unităţile de cult.