Două femei în vârstă de peste 70 de ani au fost internate, luni, în Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, după ce au fost atacate şi muşcate de câini.
Una dintre paciente are 75 de ani, este din Vultureşti şi a ajuns la spital după ce a fost muşcată, în timp ce se afla la prăşit, de câinele unui vecin. Din ancheta declanşată de Direcţia Sanitar-Veterinară a reieşit că proprietarul gospodăriei din vecinătatea terenului pe care prăşea victima are trei câini, dintre care doi microcipaţi şi vaccinaţi şi unul nu, deoarece aceste manevre nu au putut fi efectuate de medicul veterinar din cauza agresivităţii animalului. ”Este un câine ciobănesc de talie mare, violent, care din această cauză nu a putut fi cipat sau vaccinat”, ne-a declarat dr. Ioan Corduneanu, directorul DSV. Acesta a precizat că a înştiinţat Direcţia de Sănătate Publică pentru ca pacienta să beneficieze de tratament antirabic în regim de urgenţă. În acest caz, poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, ne-a declarat, ieri, că femeia se află internată în spital, în urma plăgilor bilaterale pe antebraţ, provocate de muşcăturile câinelui.
O a doua pacientă vârstnică, de data aceasta de 80 de ani, din Gura Humorului, se află de asemenea internată în spital, după ce a fost muşcată de un câine. Potrivit doctorului Ardeleanu, octogenara a fost muşcată de picior şi a fost nevoie ca medicii de la Ortopedie să-i pună şi piciorul în ghips din cauza unei fracturi de calcaneu, produsă probabil când femeia a căzut, în momentul atacului. ”La ambele paciente s-a făcut toaleta plăgilor, au fost cusute, s-a pus ghips la pacienta din Humor şi rămân în continuare internate la noi, la Ortopedie”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.
Mai menţionăm că pacienta în vârstă de 80 de ani s-a prezentat la UPU la trei săptămâni de la momentul când a fost muşcată.