Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus s-a desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în cadrul Operaţiunii Comune Contrabandă 2017, acţiune la care au participat poliţiști de frontieră și lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. Miercuri seară, în jurul orelor 20.00, un echipaj format din poliţiști de frontieră și jandarmi a oprit pentru control, pe o stradă de pe raza localităţii de frontieră Bivolărie, un autoturism marca Audi A 4, condus de Vasile T., în vârstă de 21 de ani, domiciliat în comuna Brodina. La controlul mașinii, au fost descoperite mai multe colete cu ţigări în portbagaj, condiţii în care s-a luat măsura conducerii șoferului și a autoturismului la sediul poliţiei de frontieră pentru continuarea cercetărilor. În urma inventarierii au fost înregistrate 3.000 de pachete cu ţigări marca Marble de provenienţă ucraineană, ţigări în valoare de 33.600 de lei, care au fost ridicate în vederea confiscării. Comisarul-șef Poroch-Seriţan a precizat că poliţiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională, evaluat la 4.500 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.