O bătrână de 76 de ani a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Orășenesc Vatra Dornei marți seara, spunându-le medicilor că a fost victima unui accident rutier. Reprezentanții spitalului au luat legătura cu poliţiştii, care au venit la fața locului și au demarat cercetările. În urma verificărilor întreprinse s-a stabilit faptul că în aceeași seară, pe strada Oborului din Vatra Dornei, un bărbat de 31 de ani din Șaru Dornei, aflat la volanul unui autoturism Dacia, în timp ce efectua manevra de mers cu spatele a acroșat-o cu partea dreaptă spate pe femeia de 76 de ani, care se deplasa ca pieton pe trotuar. În urma producerii accidentului, şoferul a discutat cu victima şi a părăsit locul accidentului, fără a avea încuviinţarea organelor de poliţie. Acesta a fost identificat ulterior și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar i s-au recoltat şi probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.