Toyota, cea mai valoroasă marcă auto, anunță lansarea noului model Yaris în România, model care vine în întâmpinarea cumpărătorului cu noutăți în ceea ce privește gama de motorizări și nivelul de dotare.
Unicul hibrid integral și una dintre cele mai sigure mașini din segmentul său, echipat cu pachetul de siguranță activă Toyota Safety Sense din standard, noul Yaris este o mașină care trebuie descoperită dincolo de aparențe.
Caracteristicile modelului Toyota Yaris Hybrid
Noul Yaris este creat să răspundă solicitărilor și preferințelor unei baze extinse de clienți, din ce în ce mai selectivi. Structura de echipare a fost păstrată, însă noile variante de echipare sunt mai bogate și reprezintă un progres din punct de vedere estetic și al calității materialelor. Noile echipări Bi-Tone includ, pe lângă aspectul distinctiv al exteriorului, și un plus de culoare la interior.
Modificările din habitaclu modernizează interiorul, în special prin utilizarea noilor culori, finisaje și îmbunătățiri aduse comenzilor și instrumentelor de bord. Toate variantele de echipare, cu excepția celei de bază, beneficiază acum de un ecran multi-informativ TFT color plasat în ansamblul ceasurilor de bord.
Opțiunile de motorizare oferite clienților au fost suplimentate cu un nou motor de benzină de 1.5 litri, proiectat în vederea încadrării în noile norme de poluare Euro 6c, mai stringente, adresându-se consumului specific în condiții reale. Noua unitate produce cu 10% mai multă putere și cuplu decât generația anterioară de 1.33 litri și reduce consumul cu până la 12%.
Importanța pe care marca Toyota o acordă siguranței autovehiculelor sale se reflectă în faptul că noul model Yaris vine echipat standard cu pachetul de siguranță activă Toyota Safety Sense, ce include: sistemul de siguranță pre-impact cu funcție de frânare autonomă de urgență, sistemul de comutare automată între faza lungă și cea scurtă a farurilor, sistemul de avertizare la părăsirea benzii de rulare și sistemul de asistență pentru marcaje rutiere*.
*Sistemul de asistență pentru marcaje rutiere nu este disponibil pentru echipările de baza, Terra Start si Terra
Yaris Hybrid rămâne o propunere unică în acest segment și deține o cotă de peste 52% în vânzările totale, fiind cea mai bine vândută versiune hibridă a mărcii în România. Pentru oportunitatea acordată clienților de a experimenta călătorii rafinate, relaxate și intuitive, inginerii s-au concentrat și pe creșterea silențiozității, în special în timpul accelerării, precum și pe măsuri de îmbunătățire a dinamicii.
„Pe o piață extrem de competitivă, cu clienți mai educați si din ce in ce mai bine informați, înnoirea acestui model important pentru gama Toyota reprezintă un pas firesc. Designul este doar vârful iceberg-ului când vorbim despre noul Yaris; tehnologia avansată Toyota Hybrid, pachetul de siguranță activă Toyota Safety Sense în echipare standard, noul motor pe benzina de 1.5l/111 CP, cei 6 ani garanție, precum și multe alte beneficii se cer descoperite la noul model, ele reprezentând avantaje competitive în piață și, totodată, argumente pentru clienții noștri”, a declarat Iulian Vitega,Director de Vanzari în cadrul Toyota Suceava.
Testul Adevărului
Beneficiile avansatului sistem Toyota Hybrid sunt exemplificate la nivel de showroom în cadrul unui test-drive special, Testul Adevărului. Prin implementarea unui sistem inteligent de colectare a datelor Driveco, Toyota demonstrează potențialilor clienți modul de funcționare al tehnologiei hibride și beneficiile reale pe care le poate oferi aceasta.
Pentru mai multe informații despre Yaris Hybrid în Suceava, vă asteptam la sediul nostru din Loc.Scheia,Sos.Humorului 76A sau să accesați www.suceava.toyota.ro.