Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 7 iun 2017 - Anul XXII, nr. 125 (6541)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

„Şcoala altfel”

„Să fii preventiv, să fii mai bun!”, la Şcoala Gimnazială Vereşti

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La finele lunii mai, în cadrul programului Şcoala altfel”, la Şcoala Gimnazială Vereşti s-a desfăşurat activitatea „Să fii preventiv, să fii mai bun!”, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, reprezentat de subcomisarul Ileana Iacob, din cadrul Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii, subinspectorul Mihai Stanciu, de la Serviciul Ordine Publică, şi agentul-şef adjunct Constantin Alexandru Nechita.

Acţiunea face parte dintr-un şir de activităţi planificate încă de la începutul anului şcolar, pe baza „Protocolului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar”, încheiat între Şcoala Gimnazială Vereşti şi Postul de Poliţie Vereşti. Iniţiatorul proiectului este prof. înv. primar Elena Butnariu, în colaborare cu conducerea şcolii, respectiv directoarea Sanda Turturean şi prof. Alina Mazilu, Mirela Maria Gavriliuc şi Mariana Pamparău.

Activitatea s-a desfăşurat pe parcursul a două ore şi a avut ca grup ţintă elevii de la clasele primare. În vederea eficientizării activităţii au fost invitaţi, ca parteneri, părinţi ai elevilor şi reprezentanţi ai comunităţii locale.

Potrivit reprezentanţilor şcolii, obiectivele acţiunii au vizat formarea unor concepţii sănătoase despre familie, şcoală şi societate, întărirea relaţiilor de cinste şi respect faţă de ceilalţi colegi, faţă de cadrele didactice şi faţă de ceilalţi semeni. În acelaşi timp s-a avut ca obiectiv şi însuşirea unor răspunsuri cheie pentru evitarea situaţiilor conflictuale ce ar putea degenera şi, eventual, s-ar transforma în violenţă fizică. Activitatea a debutat prin prezentarea de către oaspeţii manifestării a unor materiale privind respectarea regulilor de circulaţie (s-au făcut recomandări pentru vacanţa mare), materiale despre violenţă şi tipurile acesteia (verbală, fizică etc.) ş.a.m.d. Au fost prezentate situaţii concrete de violenţă, au fost adresate întrebări directe şi, în aceeaşi măsură, au fost propuse studii de caz în vederea aflării unor răspunsuri astfel încât şcolarii să conştientizeze pericolele la care ar putea fi supuşi. Activitatea a fost pe placul copiilor, aceştia întrecându-se în a da cât mai multe răspunsuri corecte şi soluţii folositoare pentru situaţiile problemă propuse. Elevilor li s-au oferit cărţi, reviste, pliante, tricouri, insigne.

„Genul acesta de activităţi este aşteptat cu nerăbdare de elevii şcolii, nu numai pentru că li se oferă răspunsuri concrete, dar şi pentru că au posibilitatea de a-i cunoaşte mai bine pe reprezentanţii Postului de Poliţie Vereşti, de a le fi prezentate echipamentele din dotarea echipajelor de poliţie, de a le fi întărită ideea că, întotdeauna, instituţia Poliţia Română are ca obiectiv principal siguranţa cetăţeanului român”, au mai arătat reprezentanţii şcolii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Să fii preventiv, să fii mai bun!”, la Şcoala Gimnazială Vereşti.
 Vizualizări articol: 1868 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Să fii preventiv, să fii mai bun!”, la Şcoala Gimnazială Vereşti0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei