Un bărbat din comuna Frumosu a fost găsit mort într-un pârâu, din primele cercetări ale poliției rezultând că acesta a căzut de pe un podeț, în drum spre casă, în timp ce se întorcea de la un bal organizat în localitate. Poliția a fost sesizată despre caz luni dimineață, în jurul orei 8.30.
O femeie din Frumosu a sesizat că în albia pârâului Frumosu se află un bărbat căzut în apă, cu fața în jos, care nu dă semne de viață. La scurt timp după sosirea poliției la fața locului s-a constatat că este vorba de un localnic, Vasile Mîndrilă, în vârstă de 45 de ani, care avea casa în apropiere de locul unde a fost găsit, iar calea de acces spre locuință era pe un podeț lângă care a fost găsit cadavrul. Din verificările ulterioare a rezultat că bărbatul a participat, în noaptea de 4 spre 5 iunie, la balul organizat la căminul cultural din Frumosu, de unde a plecat în jurul orei 5.00 dimineața. Se bănuiește că bărbatul era băut și s-a dezechilibrat, căzând de pe punte. Spre ghinionul său, la acea oră nu a fost nimeni care să-i poată sări în ajutor.
Polițiștii nu au găsit urme de violență și nu au suspiciuni privind condițiile în care s-a produs decesul. Totuși, se așteaptă și concluziile medico-legale privind cauza morții.