Poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică Suceava au organizat, la finele săptămânii trecute, o acţiune de verificare a modului de respectare a legii privind deţinătorii de câini din rase considerate periculoase, fiind aplicate mai multe amenzi. Acţiunea s-a derulat în municipiul Suceava, fiind verificate 17 persoane care se deplasau prin locuri publice cu câini din rasele prevăzute la categoria I, conform articolului 1, litera a., din OUG 55/2002, privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi. În această categorie intră câinii de luptă şi atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull,Boerbull, Bandog şi metişii lor.
În patru cazuri s-a constatat că proprietarii nu aveau documentele legale pentru deţinerea acestora ori acestea erau expirate, fiind aplicate amenzi în valoare de 500 de lei.
Proprietarilor de câini li s-a pus în vedere obligaţia de a depune, la sediul poliţiei din a cărei rază îşi au domiciliul, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând efectuarea vaccinărilor obligatorii, a sterilizării şi existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventuale pagube sau vătămări produse de câinii incluşi la categoria rase de luptă şi atac.
Totodată, s-a pus accent pe obligativitatea ca animalele să fie scoase în locuri publice doar cu botniţă şi lesă.
Acţiunea a fost demarată având în vedere apropierea vacanţei de vară a copiilor, dar şi faptul că odată cu venirea verii tot mai mulţi cetăţeni ies la plimbare cu animalele de companie, iar riscul unor nedorite atacuri ale patrupedelor creşte.
Acţiunea va continua şi în perioada următoare.