Două incendii puternice au afectat în ultimele zile două gospodării din satele Valea Glodului, din comuna Vulturești, și Buda, din comuna Zvoriștea, fiind nevoie de intervenția mai multor echipaje de pompieri pentru stingerea acestora.
Primul incendiu a izbucnit în seara zilei de 31 mai, în jurul orei 18.45, în locuința unui bătrân de 77 de ani din Valea Glodului. La fața locului au ajuns Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vultureşti, care au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, incendiul era localizat de echipajul serviciului voluntar, flăcările fiind vizibile doar la acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la o anexă aflată în apropiere. Au ars acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de 30 de metri pătrați şi lambriul din bucătărie, degradându-se și tavanul pe o suprafaţă 15 metri pătrați, pagubele înregistrate fiind de circa 2.000 de lei. Incendiul a fost lichidat după o oră de intervenție, iar cauza probabilă de izbucnire a fost flacăra provenită de la un aragaz amplasat în preajma lambriului din lemn.
Duminică dimineața, în jurul orei 04.25, un apel la 112 îi anunța pe pompieri și polițiști despre izbucnirea unui incendiu la locuința unui bărbat de 37 de ani din satul Buda, din comuna Zvoriștea. La locul incendiului au intervenit pompierii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu angajaţii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Zvoriştea şi Zamostea, cu patru autospeciale. În momentul sosirii echipajelor ardea o magazie construită din lemn şi tablă, existând pericolul de propagare la o hală de gater şi la cheresteaua depozitată în apropiere. Din primele cercetări se pare că focul izbucnise la o anexă unde se afla depozitat rumeguș, precum și o cantitate de motorină aflată în canistre din material plastic. În urma incendiului au ars anexa în care se aflau deșeurile de rumeguș, cu suprafața de 90 de metri pătrați, construită din scândură și învelită cu tablă, și o cantitate de aproximativ 60 litri motorină, valoare pagubei fiind de aproximativ 10.000 de lei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită de pompieri ca fiind un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.