Două autoturisme s-au ciocnit violent pe DN 17, după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu maşina pe sens opus. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 15.00, în zona de pădure de la Ilişeşti, în apropiere de intersecţia cu Ciprian Porumbescu. Șase persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital, ulterior constatându-se că doar două dintre ele au leziuni.
Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri rezultă că Neculai G., în vârstă de 30 de ani, din Hunedoara, aflat la volanul unui VV Passat, care circula dinspre Suceava spre Gura humorului, a pătruns brusc cu maşina pe sens opus, unde a lovit un VW Golf condus de Cezar B., în vârstă de 37 de ani, din Botoşani. În cea de-a doua maşină se mai aflau soţia şoferului şi cei doi copii ai familiei din Botoşani, un băiat de 5 ani şi o fată de 9 ani.
La faţa locului au ajuns patru ambulanţe, două SMURD şi două de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi o autospecială de descarcerare.
După primele investigaţii medicale de la Spitalul Judeţean Suceava a rezultat că au suferit leziuni copilul de 5 ani şi o tânără care era pasageră în celălalt autoturism. Copilul urma să fie investigat la computerul tomograf, pentru a se stabili despre ce leziuni este vorba.