În urma unor informații deținute în privința traficului ilegal de produse fitosanitare pe piețele din județul Suceava, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava au desfășurat o amplă acțiune pentru depistarea și sancționarea celor care dețin și comercializează produse pentru protecția plantelor, fără a respecta condițiile legale. Acțiunea desfășurată în ultimele zile, când s-a constatat o cerință crescută pentru aceste produse din partea cumpărătorilor, a constat în cel puțin 25 de verificări și controale în fitofarmacii, farmacii veterinare, în piețe și târguri. În urma controalelor au fost constatate 11 infracțiuni de trafic de produse sau substanțe toxice, precum și două infracțiuni de contrabandă calificată cu acest tip de produse, cele mai multe dintre acestea fiind surprinse în flagrant. Acțiunea polițiștilor a dus în câteva zile la confiscarea unei cantități de 216 kilograme de produse de protecția plantelor aduse ilegal din Ucraina, din care 45 de kilograme de erbicid, care vor fi supuse unor analize de laborator. Au fost constatate de asemenea și 11 contravenții pentru nerespectarea prevederilor legale în privința regimului acestor produse, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 38.000 de lei.
În urma acțiunii desfășurate în bazarul sucevean în aceste zile, a fost depistată o femeie de 59 de ani din Suceava, care avea expuse pe tarabă pentru vânzare produse pentru combaterea dăunătorilor, care fac parte din categoria substanțelor toxice. Având în vedere faptul că femeia nu deținea autorizație pentru comercializarea mărfurilor de proveniență ucraineană, polițiștii au confiscat cele 15 kg de produse, sub formă de fiole și granule, pe numele femeii fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice. Produsele indisponibilizate odată cu constatarea infracţiunii urmează a fi supuse analizelor de laborator, pentru stabilirea valorii prejudiciului.