Cei trei bărbaţi care au rămas încarceraţi în urma accidentului extrem de violent de miercuri după-amiază, de pe E 85, de la Buneşti, când un tir a pătruns pe contrasens şi a izbit frontal o furgonetă care transporta îngheţată, au suferit multiple leziuni, în cazul unuia dintre ei prognosticul medicilor fiind rezervat.
Miercuri, în jurul orei 16.50, un şofer în vârstă de 62 de ani, din Constanţa, care circula pe direcţia Suceava-Fălticeni la volanul unui tir, a pierdut controlul asupra direcţiei în curba la dreapta de la ieşirea din Buneşti, vehiculul greu lovind autoutilitara condusă de un sucevean în vârstă de 37 de ani. În urma impactului, ambii şoferi au rămaşi prinşi între fiare, la fel şi pasagerul din furgonetă. Cei trei au fost extraşi din maşini de echipajele de descarcerare ale pompierilor.
Cele mai problematice leziuni le are suceveanul care conducea furgoneta ce a fost spulberată la propriu de tir. Acesta a fost diagnosticat cu fractură deschisă femur stâng, multiple traumatisme, fracturi costale, cu penetrarea plămânului stâng, şi ruptură splenică, leziune pentru care a fost operat. Ieri, bărbatul era internat în secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean. Medicii apreciau că bărbatul este în stare stabilă, însă prognosticul este încă rezervat, având în vedere leziunile grave multiple care pot provoca şi alte complicaţii.
Şi şoferul din Constanţa care a provocat accidentul are multiple leziuni: traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, traumatism toraco-abdominal, policontuzii şi excoriaţii, retenţie de corp străin la nivelul unui membru.
Nici pasagerul din dreapta şoferului de pe furgoneta de îngheţată nu a scăpat foarte uşor. În cazul său, diagnosticul preliminar pus de medici este de traumatism cranio-cerebral, contuzie cervicală, torace şi umăr drept.
Pe de altă parte, având în vedere violenţa impactului, se poate spune că accidentul putea avea consecinţe mult mai grave.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.
Având în vedere că este vorba de două vehicule de transport marfă implicate, o anchetă paralelă a demarat şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transporturilor Rutiere Suceava.