Viceprimarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, rămâne în funcţie. Coaliţia nefirească dintre PNL şi PSD nu a funcţionat suficient de bine pentru a strânge voturile necesare prin care Radu Reziuc să fie demis.
În şedinţa de Consiliu Local de ieri, viceprimarul a răspuns acuzaţiilor care i s-au adus, iar înainte de vot a promis că nu va pleca din deliberativ oricare va fi decizia, iar în plus va urmări ca legea să fie respectată la Mitocu Dragomirnei.
În final, a lipsit un singur vot pentru demitere, 9 dintre sufragii fiind pentru schimbarea din funcţie, în timp ce minimul necesar era de 10 voturi. Practic, voturile au venit, cel mai probabil, şi asta pentru că procesul de votare a fost secret, din partea celor 9 consilieri care au iniţiat şi proiectul de Hotărâre de Consiliu Local.
Este vorba de Toader Răţoi, Vasile Cristinel Airoaie şi Dumitru Melinte, toţi de la PSD, respectiv Constantin Franciuc, Petru Colbu, Marcel Franciuc, Radu Airoaie, Vasile Vartolomei, Maricica Davidiuc, de la PNL.
Trebuie spus că această coaliţie de conjunctură nu a funcţionat ca la carte şi asta pentru că PNL are 7 consilieri locali, PSD mizează pe 5 voturi, în timp ce PMP, partid din care face parte şi Radu Reziuc, are 3 consilieri locali. Dacă toţi aleşii PNL şi PSD ar fi votat pentru demitere, astăzi Radu Reziuc nu mai era viceprimar.
La finalul acestei şedinţe destul de tensionată, Radu Reziuc a declarat: „Nu-i o victorie a mea, ci a tinerilor din Mitoc şi oamenilor care gândesc. Nu ştiu cui trebuie să mulţumesc pentru că nu a trecut proiectul de schimbare din funcţie, şi asta pentru că a fost vot secret. Am fost foarte surprins că am atât de mulţi oameni care mă susţin, iar mare parte dintre ei sunt tineri. Consilierii locali nu au răspuns acuzaţiilor pe care mi le-au adus, dovadă a laşităţii lor”.
Pentru ce s-a dorit schimbarea din funcţie a lui Radu Reziuc
În expunerea de motive sunt bifate opt aspecte care i se impută lui Radu Reziuc, culmea, unele dintre ele pentru implicare în activitatea comunei.
Astfel, se arată că a realizat acţiuni culturale în numele comunei Mitocu Dragomirnei, „fără aprobarea prealabilă a Consiliului Local şi cu utilizarea ansamblului cultural al comunei”.
Un alt lucru care i se reproşează este acela că „a publicat în mod ilegal şi fără acordul angajaţilor primăriei şedinţele de lucru pe site-uri de socializare, respectiv facebook, cu scopul de a intimida angajaţii din aparatul administrativ al Primăriei”. De asemenea, Radu Reziuc s-ar face vinovat de faptul că „a realizat un website în numele Primăriei Mitocu Dragomirnei şi a publicat aspecte de interes personal, fără acordul consiliului local al Primăriei Mitocu Dragomirnei”.
Actualul viceprimar este acuzat că „de la investirea (n.a. - consilierii s-au gândit probabil la învestire, pentru că investire are o cu totul altă semnificaţie) în funcţie nu a reuşit să realizeze împreună cu primarul comunei şi a propus nici un proiect de hotărâre pentru realizarea unor investiţii deosebit de importante pentru cetăţenii comunei, respectiv proiect de canalizare, gaz, electrificare, educaţie, etc”.
De asemenea, în sarcina lui Radu Reziuc se reţine şi faptul că nu ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu trasate de primarul comunei Mitocu Dragomirnei, în temeiul articolului 65 din Legea 215/2015, precum şi că nu a respectat dispoziţiile primarului prin care viceprimarul era trimis să rezolve problema gropilor din asfalt şi să îngrijească „curţile din curtea şcolilor”.
Lista mai cuprinde şi „iniţierea unor conflicte între instituţiile de cult din comuna Mitocu Dragomirnei, respectiv reprezentanţii Mănăstirii Comunei Mitocu Dragomirnei (n.a. - este vorba de Mănăstirea Dragomirna)”.
În fine, cea de-a opta acuzaţie care i se aduce lui Radu Reziuc este aceea că nu a respectat dispoziţiile Legii 416/2001 şi a acordat ajutoare sociale către beneficiari fără ca aceştia să presteze în mod efectiv muncă în folosul comunităţii.