În centrul municipiului Suceava, în Parcul Steagurilor, chiar în spatele statuii Bucovina Înaripată, a fost dată în folosinţă o nouă fântână arteziană, cu iluminat ornamental pe timp de noapte şi senzori de aprindere automată a acestora.
Întregul ansamblu decorativ şi sistemul de funcţionare al acesteia au fost realizate cu costuri minime, de circa 2.000 de lei, totul fiind făcut cu angajaţii Primăriei Suceava.
„Am încercat prin forţe proprii, cu muncitorii de la Direcţia Domeniului Public, să amenajăm o fântână arteziană, ceva mai rustic. Neavând anul acesta alocaţi bani pentru aşa ceva, am făcut din forţe proprii, fântâna a costat circa 2.000 de lei.
Am reuşit să o punem în funcţiune, acum este în stadiul de reglaj”, a spus viceprimarul Marian Andronache.
Una dintre principalele probleme întâmpinate a fost că nu aveau cum alimenta cu energie electrică pompa de apă şi sistemul de iluminat ornamental. Drept urmare, a fost extinsă şi reţeaua de alimentare cu energie electrică, iar apa se foloseşte prin recirculare, fiind înlocuită la un anumit interval de timp.
„Este o fântână foarte apreciată de copilaşi, prevăzută cu patru spoturi de lumină, cu senzori, încât acestea se aprind singure când se întunecă. Este a opta fântână arteziană din municipiu, iar în prezent mai avem încă trei fântâni nemodernizate. Aş vrea în mod special să o facem pe cea din parcul de la Policlinică, unde am cerut anul acesta să se facă studiul de fezabilitate pentru întreg parcul. Mi-aş mai fi dorit să facem şi la parcul de la catedrală, sperăm ca bugetul anului viitor să cuprindă şi acea lucrare. A treia ar fi la Nordic, ne gândim la o soluţie pentru zona respectivă...Eu aş fi mers pentru o sferă de apă, care s-ar încadra în peisaj în acea intersecţie”, a adăugat Marian Andronache.
Pe lângă refacerea soclului, fântânile arteziene modernizate ar beneficia de iluminat ornamental, dar şi de pompe de apă mai eficiente şi mai economice în acelaşi timp.
Fântânile arteziene care mai trebuie să fie modernizate de Primăria Suceava au o vechime de aproape 40 de ani, ele figurând în inventarul patrimonial al administraţiei locale ca fiind din perioada ‘76 – ‘80.