Poliţiştii de la Serviciul Rutier Suceava, împreună cu colegi de la formaţiunile rutiere Suceava, Rădăuţi şi Vicovu de Sus, au organizat vineri o acţiune de control în trafic pe raza municipiului Rădăuţi, a oraşului Vicovu de Sus şi a localităţilor limitrofe, în câteva ore fiind aplicate peste 200 de amenzi, reţinute nouă permise de conducere şi constatate şase infracţiuni.
Din cele 203 amenzi, în valoare de peste 80.000 de lei, 80 au fost depăşiri ale limitelor de viteză înregistrate cu aparatul radar. Pentru viteză excesivă au fost reţinute şi cele nouă permise de conducere.
Nu au lipsit nici şoferii care s-au ales cu dosare penale. Patru dintre ei pentru conducere sub influenţa alcoolului şi doi pentru conducere cu permisul suspendat.
Poliţia a dat ca exemplu cazul unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din Rădăuţi, care conducea un autoturism pe strada Unirii din localitate şi care avea o concentraţie de 0,75 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Cu aceeaşi concentraţie de alcool a fost depistat şi un şofer în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, oprit pentru control pe DN 2E, în Marginea.
În cadrul acţiunii de control au fost verificate în total 175 de maşini.