Aproape 15.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost confiscate, în ultima perioadă, de poliţiştii de frontieră suceveni, în cadrul unor acţiuni care s-au desfăşurat în zona de competenţă. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, miercurea trecută, un echipaj de la Sectorul Vicovu de Sus s-a deplasat la un imobil din localitate şi a descoperit, în curtea acestuia, un autoturism parcat în care au fost observate mai multe colete cu ţigări. Proprietarul imobilului, un cetăţean român în vârstă de 48 ani, a predat de bunăvoie ţigările, care, împreună cu autoturismul, au fost duse la sediul Sectorului. În urma inventarierii au fost înregistrate de 2.978 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 32.800 de lei. Autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
În noaptea de miercuri spre joi, o patrulă de la Sectorul Izvoarele Sucevei a observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase de la frontiera de stat către interiorul ţării. Pentru că suspecţii au ignorat somările prin voce ale echipei de intervenţie, apoi au abandonat coletele şi s-au dispersat în mai multe direcţii, poliţiştii de frontieră au executat, conform prevederilor legale, şase focuri de avertisment în plan vertical, fiind reţinută o persoană, cetăţeanul român Ștefan D., de 49 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. În apropiere au fost descoperite nouă colete care conţineau 10.700 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 117.000 de lei, ţigări care au fost ridicate în vederea confiscării.
Câteva ore mai târziu, echipa mixtă de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret a descoperit 600 de pachete de ţigări marca Rothmans, în spaţii special amenajate în podeaua dublă a unui microbuz Peugeot condus de Aleksandru T., cetăţean ucrainean în vârstă de 22 de ani. Țigările, în valoare de 810 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 5.000 lei, iar microbuzul, evaluat la aproximativ 15.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării.