Pădurile „virgine” ale Sucevei arată prin multe locuri ca după o invazie a hunilor sau tătarilor. Mai grav este că persoanele care ar trebui să ia măsuri, în speţă pădurarii şi şefii de ocoale, preferă să treacă totul sub tăcere.
La Suceviţa, bunăoară, loc cunoscut ca o oază de linişte şi unde turismul este la el acasă, cine are curiozitatea de a se abate de la drumurile principale va avea surprize total neplăcute.
De câţiva ani, cei care exploatează masa lemnoasă, probabil câştigată la licitaţiile organizate de Direcţia Silvică, cu menţiunea că lucrările pot fi subcontractate altor firme, au transformat pădurea într-o adevărată cocină.
Au fost improvizate din celofane şi alte materiale adăposturi pentru animale, cai în special, care sunt folosite la scoaterea lemnului din pădure, alături de care sunt parcate diferite barăci de lemn sau metal în care locuiesc muncitorii.
În urmă cu circa două săptămâni, exploatarea masei lemnoase s-a încheiat, dar în urmă a rămas dezastru. Mizerie cât cuprinde, balegă de cal, peturi, haine sunt imaginile unui peisaj sinistru.
Din păcate, pădurarul din zona Suceviţa care are în administrare această zonă se pare că este la curent cu toate acestea, dar preferă să tolereze întreaga situaţie din motive încă necunoscute.
Iar oamenii care locuiesc în zonă spun că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Anul trecut, situaţia a fost exact la fel, iar resturile rezultate din exploatarea masei lemnoase au creat probleme şi distrugeri în urma ploilor abundente.
„Am sesizat toate instituţiile posibile şi imposibile şi nimeni nu a luat nici o măsură. Am sunat şi la Garda de Mediu, la numărul de telverde 0801010101, care e inexistent. Este de-a dreptul incredibil ce se petrece aici, iar mai grav este că pădurarul de zonă ştie exact cum stă situaţia, dar nu a luat nici o măsură. Nu suntem împotriva exploatărilor legale de pădure, dar totul să se facă în mod civilizat şi respectând normele de mediu şi de igienă”, a spus unul dintre localnici.