În cadrul Campaniei „Porţi deschise”, ediţia a III-a, care se desfăşoară în perioada 8-12 mai, eveniment organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, marţi, 9 mai, a fost rândul copiilor din cadrul Serviciului de Asistenţă Maternală Profesionistă (AMP) să primească oaspeţi. Copiii crescuţi de asistenţi maternali din Bogdăneşti au sărbătorit Ziua Europei la Şcoala Gimnazială din Bogdăneşti, împreună cu colegii lor.
Purtătoarea de cuvânt a DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că „organizatorii au pregătit un concurs pe aceeaşi temă – Ziua Europei, pe clase, pentru elevii din clasele V-VIII, pe două secţiuni: postere cu ţările Europei - aspecte geografice, tradiţii, obiceiuri, turism şi gastronomie, realizate de copii din asistenţă maternală şi din comunitate, şi un test grilă cu întrebări despre Europa. Fiecare clasă a fost reprezentată de câte un echipaj format din doi elevi”. La final, pe secţiuni, copiii au primit diplome de participare, iar cei mai buni au primit diplome cu premiile I, II şi III sau menţiuni. Pe lângă diplome, elevii au primit şi cadouri, iar cei mai buni a fost recompensaţi cu mascote şi cupe.
Unul dintre sponsorul acțiunii a fost Asociația Multicare. Printre cei care au fost alături de copiii din AMP s-au aflat conducerea DGASPC Suceava, angajaţi ai AMP, voluntari, studenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS).
Tot marţi, porţile s-au deschis pentru vizitatori la CRRN Pojorâta şi Casa de Tip Familial „Visătorii” Fundu Moldovei. Scopul campaniei îl reprezintă o deschidere mai largă şi o implicare mai activă a familiilor beneficiarilor, a instituțiilor partenere, a comunității în general, în ceea ce priveşte preocupările, activitățile şi realizările atât ale beneficiarilor, cât şi ale specialiştilor Direcției. Copii, tineri, adulţi, cu toţii s-au bucurat să primească oaspeți, să vină cineva şi să-i vadă cum trăiesc, cu ce-şi umplu timpul, cum îşi folosesc abilităţile pentru a-şi depăşi dizabilităţile.
Programul pentru zilele de 10-12 mai
Miercuri, 10 mai, programul „Porţi deschise” cuprinde vizite la CRRN „O Nouă Viaţă” Siret, la Aşezământul de copii „Sf. Leontie” Rădăuţi, Casa de tip familial „Universul Copiilor” Rădăuţi, Centrul de plasament „Mihail şi Gavril” Solca. Joi, 11 mai, începând cu ora 10.00, au loc întâlniri cu mămicile sau viitoarele mămici din Centrul Maternal Suceava, apoi se pot vizita Complexul Terapeutic „Blijdorp România - O nouă viaţă” din Suceava, Casa de Tip Familial Şcheia, Casa de Tip Familial Mihoveni, CRRN „O nouă şansă” Todireşti, CRRN Costâna.
În ultima zi a Campaniei „Porţi deschise”, vineri, 12 mai, sunt programate vizite la Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, CRRN Sasca Mică, Casa de Tip Familial „Sf. Gheorghe” Dolhasca şi Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni.