Medicul psihiatru sucevean Alexandru Paziuc, preşedintele Asociaţiei de Psihiatrie Socială din România, a fost nominalizat de prestigioasa fundaţie britanică ”The Ratiu Family Charitable Foundation” pentru activitatea sa inovatoare în domeniul sănătăţii mintale, pentru exemplul de bună practică medicală şi managerială, impactul pozitiv pe care l-a adus asupra comunităţii, societăţii şi contribuţia permanentă asupra dezvoltării psihiatriei sociale şi comunitare, a serviciilor de sănătate mintală, precum şi a sistemului de sănătate din România. ”Dr. Alexandru Paziuc a preluat în anul 1993 activitatea psihiatrică la Câmpulung Moldovenesc, transformând secţia de psihiatrie a spitalului municipal în spital independent. Promovează implicarea beneficiarilor/pacienţilor în propriul proces terapeutic prin antrenarea acestora în activităţi utile lor şi comunităţii în care trăiesc. A fost implicat în proiecte europene (HELPS) reprezentând România alături de alte 15 ţări, a făcut parte din grupul de evaluare a prestigioasei reviste The Economist, fiind menţionat în Raportul de ţară pentru România. A înfiinţat o activitate caritabilă, Fundaţia Orizonturi în 1995, Asociaţia de Psihiatrie Socială în 2005, militând pentru drepturile beneficiarilor de servicii psihiatrice şi pentru instruirea profesioniştilor din domeniu. Prin leadershipul şi profesionalismul său, a organizat împreună cu echipa sa congrese şi simpozioane cu participare internaţională cu tematică diversă din domeniul sănătăţii mintale.Pe parcursul celor aproape 30 de ani petrecuţi în practica psihiatrică, dr. Alexandru Paziuc din Câmpulung Moldovenesc a dovedit constant integritate şi dăruire profesională şi umană. Se remarcă prin excelenţă, viziune, energie, determinare, pasiune, generozitate şi spirit de echipă”, este descrierea făcută medicului sucevean la nominalizarea făcută de fundaţia britanică.
Juriul care a acordat nominalizările, prezidat de renumitul medic psihiatru american de origine română, prof. dr. Eliot Sorel, absolvent al Colegiului ”Nicu Gane” din Fălticeni
Diploma de finalist îi va fi înmânată doctorului Alexandru Paziuc în data de 3 iunie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Cluj-Napoca Art Muzeum- Palatul Banffy. Juriul care a făcut nominalizarea a fost prezidat de renumitul medic psihiatru american de origine română, prof. dr. Eliot Sorel, absolvent al Colegiului ”Nicu Gane” din Fălticeni, cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni.
Amintim că anul trecut medicul psihiatru sucevean a fost nominalizat de prestigioasa publicaţie britanică The Economist în cadrul unui raport de ţară care a vizat sănătatea mintală. The Economist a făcut referire la metodele inovatoare pe care doctorul Paziuc le foloseşte pentru reintegrarea socială a bolnavilor psihic, scoţând în evidenţă eficienţa acestora.