Poiana Micului a fost sâmbătă, pentru câteva ore, cel mai important centru din România al polonezilor care trăiesc în ţara noastră. Şi asta pentru că aici au avut loc manifestări care au avut darul de a evoca trei momente importante din existenţa polonezilor: Ziua Drapelului Poloniei, Ziua Diasporei şi Ziua Constituţiei.
Totul a debutat cu sfânta liturghie în limba polonă celebrată de preotul Stanislav Kucharek, paroh în Soloneţu Nou, împreună cu preoţi din decanatul de Bucovina şi cu participarea credincioşilor din toate comunităţile poloneze din Bucovina.
A urmat un eveniment emoţionant pentru toţi cei care au fost prezenţi la Poiana Micului, şi anume
inaugurarea statui Fecioarei Maria din Fatima, operă realizată de sculptorul de etnie poloneză Bolek Majerik, din Pleşa. A fost ales acest moment pentru inaugurarea sculpturii deoarece anul acesta, pe 13 mai, are loc primul centenar de la apariţiile de la Fatima.
Casa Polonă din Poiana Micului a găzduit ulterior un program artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale „Krystyna Bochenek” şi în care a fost prezentată semnificaţia fiecărei sărbători în parte, program completat cu poezii şi cântece patriotice.
Ansamblurile „Mała Pojana” si „Solonczanka” au prezentat cântece şi dansuri ale muntenilor polonezi din Czadca, stârnind ropote de aplauze din partea celor prezenţi, printre care s-au numărat primarul comunei Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, o delegaţie din Mucharz - Polonia, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, deputatul Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher, preşedinţii filialelor Uniunii Polonezilor din România şi preoţii din decanatul Bucovinei.
Deputatul Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher, a declarat că: „Astăzi, aici, aş îndrăzni să spun că patriotismul reprezintă după credinţă, puterea unui popor, iar noi polonezii ne iubim credinţa, neamul, tradiţiile şi obiceiurile cinstind sângele din care am răsărit!”
La rândul său, Ghervezen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România a amintit că: „Ziua de 2 mai este una cu o însemnătate aparte pentru polonezi, deoarece aceştia sărbătoresc Ziua Drapelului Republicii Polone, o sărbătoare nouă, introdusă din anul 2004. De asemenea, pe 2 mai am sărbătorit Ziua Diasporei Poloneze şi a Polonezilor din Străinătate care este tot o sărbătoare nouă, celebrată din anul 2002, fiind o dovadă a recunoaşterii moştenirii multiseculare şi a contribuţiei Diasporei Poloneze la obţinerea independenţei de către Polonia, devotamentul şi legătura cu spiritul polonez precum şi ajutorul acordat ţării în cele mai grele momente.
Sărbătoarea Constituţiei din 3 Mai 1791 este sărbătoarea care aminteşte de ziua când a fost votată prima constituţie în Europa modernă. În Polonia, ea este văzută drept o culminare a tot ce a fost bun şi luminat în istoria ţării şi în cultura polonezilor. Aniversarea zilei de 3 mai este cea mai importantă sărbătoare laică a Poloniei de la recâştigarea independenţei în 1918”.