Membrii unei familii din comuna Dolheşti s-au plâns poliţiştilor că au fost victimele unei înşelătorii, puse la cale de către câţiva indivizi care le-au trecut pragul casei. Cei şase necunoscuţi le-au propus şi s-au înţeles cu proprietarii locuinţei să le vopsească acoperişul, însă după ce au făcut o parte din lucrări şi au luat în avans o sumă importantă de bani, s-au făcut nevăzuţi. Poliţiştii încearcă acum să dea de urmele celor şase necunoscuţi, răspunzători pentru infracţiunea de înşelăciune.
Fapta indivizilor a fost sesizată poliţiştilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Preuteşti vineri la prânz, de către o femeie în vârstă de 58 de ani, din comuna Dolheşti, care le-a spus oamenilor legii că a fost înşelată de o sumă de bani, pe care a dat-o unor necunoscuţi în schimbul unor lucrări de vopsire a acoperişului. Cercetările au stabilit că joi după-amiază, în jurul orei 17.00, cei doi soţi au auzit pe drum persoane necunoscute care strigau că vopsesc acoperişurile. În urma unei discuţii şi a unor negocieri cu vopsitorii, s-au înţeles să vopsească acoperişul casei a doua zi, în schimbul unei sume de bani.
A doua zi dimineaţă, în jurul orei 08.30, la locuinţa familiei au ajuns şase tineri necunoscuţi, care s-au prezentat să vopsească acoperişul casei. S-au înţeles cu unul dintre tineri, căruia i se spunea Vali, cu suma de 2.000 lei pentru întreaga lucrare. Pentru că nu a avut bani în casă, proprietarul casei, în vârstă de 61 de ani, a mers şi a scos banii de la un bancomat din municipiul Fălticeni , pe care i-a dat persoanei cunoscute sub numele de Vali. Ceilalţi s-au apucat de treabă şi au dat acoperişul cu o substanţă de decapare de culoare gri, folosită drept suport pentru culoarea roşie. Între timp, cel care a primit banii a plecat de la locuinţa proprietarilor, iar după ce au terminat de dat acoperişul cu substanţa de decapaj, tinerii vopsitori i-au mai cerut proprietarului încă 600 de lei, spunând că au folosit mai multă vopsea care trebuia plătită. Proprietarul s-a deplasat din nou la Fălticeni, de unde a scos din bancomat alţi 600 de lei şi i-a dat meseriaşilor. Când s-a întors acasă şi i-a povestit soţiei că le-a mai dat tinerilor şi suma de 600 de lei, femeia a sunat la 112, anunţând că a fost înşelată de cei care nu terminaseră lucrarea, şi că au dispărut cu tot cu bani. Poliţia încearcă acum să dea de urmele celor şase indivizi, făcând cercetări în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.