Cupa Primăverii la Şah de la Câmpulung Moldovenesc a ajuns deja la a opta ediţie, una la care au participat 122 de copii cu vârste între 6-18 ani. Având în vedere numărul mare de participanţi, concursul s-a desfăşurat în sala de sport a Colegiului „Dragoş Vodă”. Pentru o triere cât mai corectă, organizatorii au decis să-i împartă pe participanţi pe şase categorii de vârstă, atât la fete, cât şi la băieţi. După disputarea a cinci runde după sistemul Berger s-au alcătuit ierarhiile finale, iar cei mai merituoşi au fost declaraţi învingători.
Trofeul Cupa Primăverii a fost câştigat de elevii legitimaţi la CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc, cu un total de 37 puncte (7 locuri I, 7 locuri II şi 8 locuri III). Cei 42 de şahişti aparţinând acestui club sunt pregătiţi de maestrul sportului Mihai Burduja, ajutat de profesorul Mihai Gânscă şi economistul Dan Andrei Timu. Locul al doilea, cu 22 puncte (5 locuri I, 1 loc II şi 5 locuri III) a revenit, poate surprinzător, elevilor de la Şcoala Generală din Frumosu, pregătiţi de profesoara Elvira Istrati. Locul al treilea, cu 16 puncte (4 locuri I, 1 loc II şi 2 locuri III), a fost ocupat de Clubul Copiilor din Gura Humorului, avându-l ca antrenor pe profesorul Maricel Tiron. Cel de al patrulea loc şi l-au adjudecat şahiştii de la Clubul copiilor din Vatra Dornei cu 14 puncte (3 locuri I, 2 locuri II şi un loc III), antrenaţi de economistul Stelian Hasna.
Maestrul Mihai Burduja, organizatorul acestui concurs, a dorit să-i felicite pe toţi participanţii şi speră ca la ediţiile viitoare printre concurenţi să se regăsească şi copiii şcolilor din Dumbrăveni sau Ciocăneşti, dar şi din alte zone unde şahul este iubit şi se practică de către un număr mare de tineri.
„Cupele, medaliile şi diplomele au fost asigurate de Direcţia Judeţeană de sport şi tineret. Sponsorizarea turneului (plăcinte, sucuri, apă minerală) a fost asigurată de către firma doamnei Nuşa Nisioi, ea însăşi o mare iubitoare a sportului minţii, căreia vreau să-i mulţumesc deschis. De asemenea o notă lăudabilă pentru conducerile şcolilor participante, dar şi conducerii Colegiului Dragoş Vodă”, a precizat maestrul Mihai Burduja.
Cinci concurenţi, dintre cei mai disciplinaţi, au primit diplome de fair-play, respectiv Alexia Ungureanu, Ana Maria Boguş, Mihai Pughiuc (toţi de la CSM „Rarăul”), Alexandru Coca şi Ionuţ Feir (Clubul Copiilor Gura Humorului). Diploma şi medalia pentru cel mai tânăr participant i-a fost acordată lui Ianis Duceac, de la Clubul Copiilor din Gura Humorului.
Iată şi care au fost cei mai buni şahişti de la concursul care a avut loc la Câmpulung Moldovenesc:
Categoria 6 – 8 ani, băieţi – Tcaciuc Ionuţ, C.S.M. „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc
– Gavrilean Alexandru, Clubul Copiilor Gura Humorului
– Voloşeniuc Matei, Clubul Copiilor Vatra Dornei
Categoria 6 – 8 ani, fete – Trişciuc Sonia, Şcoala Generală Moldoviţa
Categoria 8 –10 ani, băieţi – Dranga Victor Andrei, CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc
– Caprian M. Alexandru, Şcoala Generală Frumosu
– Oargă Darius Valentin, Clubul Copiilor Gura Humorului
Categoria 8 – 10 ani, fete – Caraianciu Ecaterina, Clubul Copiilor Vatra Dornei
- Balabasciuc Alexandra, Şcoala Generală Moldoviţa
- Tiron Anna Maria, Şcoala Generală Frumosu
Categoria 10-12 ani, băieţi – Negură Gabriel, Şcoala Generală Frumosu
– Niga Cristi, Şcoala Generală Frumosu
Categoria 10-12 ani, fete – Moroşan Alexandra, Clubul Copiilor Vatra Dornei
Categoria 12 –14 ani, băieţi – Gavrilean Ştefan, Clubul Copiilor Gura Humorului
Categoria 12 –14 ani, fete – Iacob Anna Maria, Clubul Copiilor Gura Humorului
Categoria 14 - 16 ani, băieţi – Solcan Adrian, Şcoala Generală Frumosu
Categoria 14 - 16 ani, fete - N-au fost concurente
Categoria 16 – 18 ani, băieţi – Bucaciuc Laurenţiu, CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc
Categoria 16 – 18 ani, fete – Tcaciuc Luciana, CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc
– Moroşan Augusta, CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc.