Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a criticat modelul economic aplicat de PSD după ce a ajuns la guvernare, precizând că acesta înseamnă traiul pe datorie şi o creştere bazată pe consum, ceea ce va duce la o criză sigură. Dumitru Mihalescul a amintit că în urmă cu aproximativ zece ani, unul dintre liderii actualei coaliţii de guvernământ dădea asigurări că „economia duduie”, însă ca urmare a cheltuielilor publice nejustificate s-a ajuns ca economia ţării să fie în agonie numai după câteva luni. „Aşadar, am trăit cu toţii efectele modelului economic extrem de păgubos, bazat doar pe stimularea consumului şi pe creşterea datoriei publice. Astăzi, ca într-un film trist şi absurd, retrăim aceeaşi poveste, de parcă nu am înţeles nimic din lecţia crizei economice”, a spus parlamentarul sucevean. Dumitru Mihalescul a subliniat că, zilnic, ministrul Olguţa Vasilescu povesteşte, „cu ton grav şi lacrimi pe obraz”, cât de revoluţionar este modelul economic al PSD.
„Acest model economic al PSD înseamnă să împrumuţi ţara peste măsură, apoi creşti salarii, dacă mai rămâne ceva, creşti şi pensii, creşte consumul, cresc şi preţurile şi toată lumea se prăbuşeşte de fericire! Păi, dacă lucrurile erau aşa de simple, nu mai vorbeam astăzi despre ţări sărace şi nici despre oameni săraci”, a spus deputatul PSD de Suceava.
El a subliniat că, din păcate, ministrul Olguţa Vasilescu ori nu ştie, ori nu vrea să recunoască faptul că prosperitatea se câştigă cu investiţii, cu muncă multă, „şi nu din pix sau carioci colorate”, în studiourile de televiziune. „Dacă a reuşit, la un moment dat, să păcălească o parte a populaţiei, ar trebui să vadă că astăzi românii nu mai pot fi duşi aşa uşor de nas! Românii privesc cu scepticism orice măsură luată de guvern, mai ales pe cele care anunţă râuri de miere şi munţi de cozonaci”, mai spune Mihalescul.
Mihalescul: PSD nu promovează investiţii publice şi nici nu sprijină investiţiile private
Deputatul PNL de Suceava atrage atenţia că deşi finanţele publice din România sunt prăbuşite, PSD continuă să tot anunţe că dublează salarii. Dumitru Mihalescul a arătat că în ultima perioadă a observat că până şi social-democraţii s-au speriat de dezastrul bugetar existent „şi şi-au mai moderat minciunile”, anunţând că salariile vor creşte, însă nu chiar de acum. „Aveţi puţintică răbdare, este mesajul celor de la guvernare. Poate vor creşte din 2023! Cine ştie? Şi, de parcă nu ar fi îndeajuns, Guvernul împrumută ţara într-un ritm fără precedent în ultimii ani! Cine plăteşte dobânzile? Domnul Dragnea? Domnul Grindeanu? Fals! Populaţia va plăti proasta guvernare PSD-ALDE”, a declarat Dumitru Mihalescul.
Deputatul sucevean a afirmat că se poate observa clar că reţeta PSD este cât se poate de simplă, încurajând stimularea consumului, dar fără a promova investiţii publice şi fără a acorda sprijin investiţiilor private. Dumitru Mihalescul a ţinut să mai precizeze că din nefericire, în ciuda mesajelor naţionaliste şi ultranaţionaliste, PSD guvernează „cu tot mai multă ură” împotriva producătorilor români, respectiv a celor care asigură peste trei milioane de locuri de muncă în economia românească şi care contribuie lunar la buget, „ca să poată face Guvernul pe generosul”.