La Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni au debutat ieri lucrările Conferinţei Naţionale „Dinastia Lovineştilor”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale organizate în acest municipiu, eveniment dedicat în special criticului Eugen Lovinescu, cel care s-a născut la Fălticeni. Deşi se află la prima ediţie, conferinţa a reunit, încă din prima zi, unii dintre cei mai importanţi specialişti preocupaţi de problemele criticii lui Eugen Lovinescu de la mari universităţi din ţară, dar şi de la institutele de cercetare ale Academiei Române. Conferinţa „Dinastia Lovineştilor” are loc şi astăzi, evenimentul fiind organizat de Muzeul de Artă „Ion Irimescu” şi Asociaţia Culturală „Text şi discurs religios” din Iaşi, în parteneriat cu Institutul de Teorie şi Istorie Literară „George Călinescu” al Academiei Române, cu sprijinul Primăriei Fălticeni.
Fără doar şi poate, cel mai important nume prezent la manifestarea de la Fălticeni este cel al academicianului prof. univ. dr. Eugen Simion, preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură Română a Academiei Române şi director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române. Aşa cum a fost şi prezentat, academicianul Eugen Simion este unul dintre cei mai importanţi specialişti în critica lovinesciană, el obţinându-şi titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza „Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”.
Prima zi a Conferinţei Naţionale „Dinastia Lovineştilor” a început cu o sesiune solemnă, în sala „Pictor Aurel Băieşu” a Muzeului „Ion Irimescu”. În deschiderea lucrărilor, o elevă a şcolii de jandarmi din Fălticeni a intonat Imnul Naţional al României, după care Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a oferit binecuvântarea participanţilor la eveniment, după care a ţinut să sublinieze că timp de două zile Academia Română s-a mutat la Fălticeni pentru a omagia familia Lovineştilor, „oameni care şi-au închinat viaţa culturii, cuvintelor vorbite sau scrise, şi care au urmărit prin tot ceea ce au făcut să vină în ajutorul fiecărui om, în formarea caracterului şi a demnităţii”. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat în mod special prezenţa la această conferinţă a academicianului Eugen Simion, despre care a spus că şi-a închinat aproape întreaga activitate familiei Lovineştilor. ”Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru această familie şi pentru neamul românesc”, i-a transmis ÎPS Pimen academicianului Eugen Simion.
Invitat să ia cuvântul, primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a mulţumit tuturor invitaţilor pentru prezenţa la această conferinţă şi a adăugat că evenimentul a fost organizat după discuţiile pe care le-a avut cu actualul director al Muzeului „Ion Irimescu”, Teodor Brădăţanu, şi cu Dragoş Apostol. Cătălin Coman a dat asigurări că primăria va continua să sprijine organizarea unor astfel de evenimente, subliniind că „sunt convins că municipiul Fălticeni are nevoie de aşa ceva, Fălticeniul merită aşa ceva, şi sunt convins că tot ce începem acum se va îmbunătăţi pe viitor”.
Fălticeniul va găzdui anual o reuniune a criticilor din România
Invitat special al Conferinţei Naţionale „Dinastia Lovineştilor”, academicianul Eugen Simion a vorbit în discursul său despre „Posteritatea critică a lui Eugen Lovinescu”, dar în mod special despre ceea ce a însemnat acesta în critica literară românească. Eugen Simion a spus despre Eugen Lovinescu că „nu are egal în critica literară din România”. „Eugen Lovinescu şi-a jertfit cariera, nu a predat niciodată la universitate şi a fost respins de Academie pentru că poziţia sa dreaptă în critică a fost un obstacol în acest sens. Dar cel care a construit instituţia criticii literare a fost Eugen Lovinescu”, a subliniat Eugen Simion. În cadrul manifestărilor de ieri, academicianul Eugen Simion a primit din partea organizatorilor o diplomă „Premiul E. Lovinescu” pentru întreaga activitate dăruită studiului şi promovării criticii Lovinesciene şi pentru merite deosebite la editarea operei lui Eugen Lovinescu.
În cuvântul său, acesta a lansat o provocare conducerii Primăriei Fălticeni, şi anume ca acest municipiu să găzduiască, anual, o reuniune a criticilor literari din România. Iniţiativa a fost acceptată de primarul Cătălin Coman, acesta subliniind că îl onorează o astfel de propunere.
De precizat că în cursul zilei de astăzi, în cadru conferinţei vor avea loc mai multe comunicări pe secţiuni, „Lovineştii în literatură” şi ”Literatura şi arta”, la care şi-au anunţat participarea peste 25 de personalităţi din lumea criticii literare şi de artă.