Duminică, 30 aprilie, va fi ultima zi în care caloriferele sucevenilor racordați la sistemul centralizat vor mai furniza căldură.
Thermonet, distribuitorul local de energie termică în sistem centralizat, a anunțat ieri, printr-un comunicat, că, începând cu data de 1 mai, de la ora 06.00 dimineața, furnizarea agentului termic va fi oprită.
Apa caldă va fi furnizată în continuare, conform programului obișnuit.
„Le reamintim beneficiarilor de agent termic să contacteze personalul specializat din cadrul Dispeceratului Termoficare la numărul de telefon 0230-520924, în cazul apariției unor eventuale disfuncționalități în furnizarea energiei termice”, au transmis reprezentanții distribuitorului de energie termică în sistem centralizat.
Acesta este cel mai avansat termen la care se încheie sezonul de asigurare a căldurii în sistem centralizat, de obicei, căldura fiind oprită în jurul datei de 15 aprilie.