Un miel care a rămas blocat între nişte pietre mari aflate pe marginea râului Suceava a fost salvat în ultima clipă de mai mulţi copii care se aflau în zonă. Andrei Căprioară, Răzvan Zofotă, Alexandru Cazac, Teea Hreciuc, Sarah Cota şi Gabriel Ili au auzit animalul behăind şi şi-au dat seama că acesta se afla în pericol. După aproximativ jumătate de oră în care au încercat să ademenească mielul pentru a-l determina să iasă dintre pietre, copiii au reuşit. A apărut o altă problemă: nu ştiau cum să procedeze mai departe. În cele din urmă au sunat la poliţie, iar sfatul primit a fost acela să aştepte în locul unde au găsit mielul. Poliţiştii au trimis un cioban care are stâna în apropiere, care a preluat animalul şi apoi i-a dat drumul alături de ceilalţi miei şi oi.