Retro Parada Primăverii, evenimentul în cadrul căruia în jur de 40 de automobile retro urmau să fie expuse duminică pe platoul de la Iulius Mall Suceava, a fost amânat de organizatori din cauza condițiilor meteo. Chiar dacă vremea ar urma să se îmbunătățească ușor de astăzi, temperaturile vor fi departe de normalul perioadei și există și risc de precipitații. În aceste condiții, organizatorii de la Retro Mobil Club România au luat decizia că este o zi improprie pentru ca bijuteriile retro să fie scoase din garaje, plus că nici numărul de spectatori nu ar fi foarte mare.
În aceste condiții, Retro Parada Primăverii se va amâna cu exact o săptămână, pentru ziua de duminică, 30 aprilie 2017.
Iulian Todirică, președintele filialei Suceava a Retro Mobil Club România, a transmis scuze pentru această amânare, însă crede că aceasta este decizia cea mai bună pentru reușita evenimentului.