Perioada 20 - 26 aprilie
Festivalul Naţional de Teatru în Limba Engleză „MagicFest”
În perioada 19 - 29 aprilie, la Suceava se desfăşoară cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru în Limba Engleză „MagicFest”, eveniment ce vizează descoperirea şi promovarea tinerelor talente artistice, precum şi o creştere a interesului tinerilor pentru teatru, literatură şi artă. Zece trupe de liceeni din Bucureşti (Acting Up, Brainstorming şi Victoria Art), Bacău (Act, In the Spot, Nobody’s Group şi Transparency), Timişoara (Hooleelogans şi Hush Hush) şi Suceava (The Knockers) vor lua parte, timp de zece zile, la ateliere de teatru şi creaţie teatrală, acestea fiind coordonate de tineri actori, studenţi sau absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică.
Proiectul „Povestea scrierii şi a instrumentelor de scris”, atelier de caligrafie
Muzeul Bucovinei derulează, în perioada 24-28 aprilie, în vacanţa de primăvară a elevilor, proiectul educaţional „Povestea scrierii şi a instrumentelor de scris” – atelier de caligrafie. Activităţile proiectului se vor desfăşura zilnic, între orele 10:30-13:30, în Sala de Pedagogie Muzeală a Muzeului de Istorie Suceava. Proiectul „Povestea scrierii şi a instrumentelor de scris” - atelier de caligrafie se adresează copiilor din clasele a III-a, a IV-a şi a V-a din judeţul Suceava care doresc să-şi îmbunătăţească îndemânarea caligrafică, indiferent de pregătirea anterioară sau afinităţile spre caligrafie. Scopul proiectului este promovarea şi cunoaşterea patrimoniului cultural deţinut de Muzeul de Istorie Suceava prin facilitarea accesului elevilor la activităţi de învăţare nonformală legate de istorie, dezvoltarea abilităţilor în domeniul caligrafiei, stimularea elevilor spre creativitate. Informaţii suplimentare despre proiect şi fişele de înscriere se pot obţine de la Muzeul Bucovinei, strada Ştefan cel Mare nr. 33, Suceava, telefon 0230 216 439, interior 116, Biroul Educaţie Marketing şi Comunicare.
Joi, 20 aprilie
Spectacol folcloric pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor
Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc, de la ora 18:00, spectacolul folcloric omagial „Maestrul George Sîrbu, o viaţă dedicată folclorului românesc”, la care intrarea este liberă. Pe scenă vor urca şi vor susţine recitaluri mari nume ale muzicii populare şi colaboratori ai maestrului.
Vineri, 21 aprilie
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava găzduieşte, începând cu ora 11.00, cea de-a XVI-a ediție a Salonului Literaturii Române din Bucovina. Vor avea loc lansări de carte, se vor rosti alocuțiuni şi va avea loc un mic spectacol susţinut de Grupul folcloric Iaslovăţ (coordonator bibliotecar Nicolae Cotoară). Manifestarea va fi moderată de scriitorul Alexandru-Ovidiu Vintilă.
Sâmbătă, 22 aprilie
„Tigrul din oraşul nostru” - campanie UNITER
De la ora 19.00 pe scena Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava se joacă spectacolul „Tigrul din oraşul nostru” de Gianina Cărbunariu, în regia lui Bobi Pricop.
Cu acest spectacol, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava participă la Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, organizată de Uniunea Teatrală din România.
Sumele provenite din vânzarea biletelor alimentează Fondul de Solidaritate Teatrală – baza financiară a sesiunilor de sprijin pentru artiştii aflaţi în dificultate.
Prețul unui bilet este 10 lei.
Rezervări, la telefon: 0759048677.
Duminică, 23 aprilie
Retro Parada Primăverii, pe platoul de la intrarea în Iulius Mall Suceava
Retro Mobil Club România, filiala Suceava, organizează duminică, între orele 10.00 și 14.00, la Iulius Mall Suceava, Retro Parada Primăverii, un eveniment în cadrul căruia sucevenii vor putea admira în jur de 30-40 de mașini retro, cele mai multe dintre ele atestate ca vehicule istorice. Colecționarii vor expune modele autohtone, dar și mărci rare sau de lux. Printre altele, vor fi expuse un automobil Singer, fabricat în 1952, un Daimler din 1981, un Mercedes Benz „Coadă de rândunică”, un Opel Rekord din 1967, un Mercedes CLK decapotabil, și un Rolls Royce.
Marți, 25 aprilie
Delia va concerta la Suceava
Delia este invitată la „Balul primăverii studenţeşti”, eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Spectacolul a fost programat iniţial pentru data de 26 aprilie, însă a fost reprogramat pentru data de 25 aprilie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. În deschiderea evenimentului vor interpreta Artis Band şi Univercity. Preţul unui bilet pentru concertul său de la Suceava este de 70 de lei sau 40 de lei pentru elevi, studenţi sau pensionari. Acestea se pot achiziţiona online de pe www.ccs-sv.ro/ www.biletesuceava.ro, de la Observatorul Astronomic (luni - vineri, 10:00 – 12:00) sau de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor. Informaţii suplimentare la telefon 0752 092 606.