Fundaţia ICAR, în parteneriat cu Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom,a organizat recent, la Galeriile de Artă din municipiul Rădăuţi, sesiunea de informare şi pregătire „Bune practici în lucrul cu solicitanţii de azil vulnerabili”, în cadrul proiectului „Servicii de sănătate adaptate şi accesibile pentru solicitanţii de azil din România”.
Cu ocazia întâlnirii au fost discutate tipurile de vulnerabilităţi întâlnite la solicitanţii de azil (SA), posibilităţile de identificare a acestora şi de soluţionare a unor situaţii complexe. De asemenea, au fost prezentate recomandări de conduită în lucrul cu solocitanţii de azil supuşi torturii şi altor tratamente inumane şi degradante, fiind dezbătute inclusiv consecinţele stresului posttraumatic.
Scopul proiectului „Servicii de sănătate adaptate şi accesibile pentru solicitanţii de azil din România” este de a îmbunătăţi condiţiile de primire şi şedere ale solicitanţilor de azil de pe teritoriul României, prin furnizarea de asistenţă medicală şi psihologică. Acesta este implementat de Fundaţia ICAR - în calitate de beneficiar şi de AIDRom - în calitate de partener, fiind finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Naţional – Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare. Activităţile se derulează în perioada iulie 2016 - iunie 2018, în cele şase centre de cazare şi proceduri aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, din Bucureşti, Galaţi, Timişoara, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Giurgiu.
Cel puţin 600 de solicitanţi de azil din România, femei, bărbaţi şi copii, vor beneficia de servicii integrate de sănătate, iar aproximativ 1.200 vor fi informaţi şi consiliaţi cu privire la drepturile lor în ceea ce priveşte sistemul de asistenţă medicală din România, drepturile şi obligaţiile lor în acest domeniu şi normele de igienă şi sănătate publică.Printre participanţii la acţiune s-au numărat reprezentanţi ai Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi, ai autorităţilor locale relevante (Direcţia de Asistenţă Socială, spital ş.a.) şi ai altor organizaţii non-guvernamentale din domeniu.