Trei tineri din Straja, doi dintre ei fraţi, au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţia că au intrat în casa în care erau doi tineri și i-au bătut, unul dintre ei suferind leziuni destul de grave. Fapta a fost sesizată în noaptea de 12 spre 13 aprilie, în jurul orei 2.20. Atunci, Poliţia orașului Vicovu de Sus a fost anunţată că Ionel J., în vârstă de 32 de ani, din Straja, a fost lovit în casa în care locuiește, după ce în prealabil autorii au distrus mai multe bunuri.
Din cercetări a rezultat că tânărul de 32 de ani se afla la domiciliu împreună cu un amic, Gheorghe C., în vârstă de 26 de ani, cu care consuma băuturi alcoolice. La un moment dat în casă au dat buzna trei consăteni, care au distrus două scaune și o farfurie, după care i-au lovit pe cei doi.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu și distrugere. Tânărul care a fost lovit mai grav, Ionel J., a fost examinat de un medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, ocazie cu care s-a stabilit că a suferit leziuni ce necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale.
În aceste condiţii, poliţiștii, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, au dispus, joi după-amiază, reţinerea celor trei suspecţi care au intrat în casa victimei. Au fost puși sub acuzare fraţii Petru și Gheorghe Chira și Mihăiţă Bodnar, toţi din Straja, toţi trei fiind preluaţi de o escortă a Poliţiei și ajungând în arestul poliţiei judeţene.
Ieri, procurorul de caz de la Rădăuţi urma să decidă cum vor continua cercetările faţă de cei trei.
Până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată, cei trei suspecţi se bucură de prezumţia de nevinovăţie.